Plângerea lui Dan Tudorache împotriva controlului judiciar pe cauţiune a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti

27 noiembrie 2020, 12:15

ACTUALIZARE Tribunalul Bucureşti a respins vineri plângerea prin care fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache contesta măsură controlului judiciar pe cauţiune, luată împotriva lui de DNA în dosarul în care este cercetat penal pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor. O decizie asemănătoare a fost luată de judecători şi în cazul fostei sale soţii, Adina Tudorache.  Cum decizia tribunalului este definitivă, Daniel Tudorache trebuie să depună vineri la DNA o cauţiune de un milion de euro, iar fosta sa soţie 200.000 de euro.

Dan Tudorache este cercetat pentru trafic de influență și spălare de bani. Procurorii anticorupție spun că din septembrie 2016 până în mai 2017, o persoană din anturajul inculpatului ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea unui contract de servicii.

În schimbul banilor, ar fi promis ajutor astfel încât contractul să se deruleze fără probleme. Iar omul de afaceri ar fi plătit 105.000 lei, arată anchetatorii.

Aceștia susțin și că în perioada în care a ocupat funcții publice Dan Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale legale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite