Plafonul de 2.000 de lei, de neimpozitare a pensiilor, ar putea fi majorat la 3.000 de lei, dacă PSD va fi de acord cu propunerea PNL
Social-democrații au cerut Ministerului de Finanțe să facă o analiză a impactului bugetar şi să ofere soluţii pentru acoperirea deficitului creat. Premierul Ciolacu nu a respins măsura, dar spune că nu vrea să ia decizii care să afecteze echilibrul macroeconomic.
Marcel Ciolacu, prim-ministru: Haideți să vedem scenariul și vedem dacă e sustenabil. Eu măc bucur că am reușit, în șase luni, să aduc un echilibru macroeconomic în România. Sub nicio formă nu o să iau măsuri ca să stricăm tot ce am construit.
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Să vină cu un impact bugetar, să vedem despre ce este vorba și să ne dea răspunsul cineva la întrebarea “cine a introdus impozitarea pe pensii”. Îmi aduc aminte că această impozitare pe pensii a fost introdusă în 2010, după ce CCr a spus că nu se pot tăia pensiile și Guvernul boc a venit cu o impozitare pe pensii. Dar n-am nicio problemă, este evident că dorim ca oamenii să aibă venituri cât mai mari. (n.r., întrebare: ar putea susține bugetul României așa ceva? Nu sunt ministru de Finanțe. Dacă ministrul de Finanțe prezintă modul în care se pot recupera veniturile care, să spunem, n-ar mai ajunge la bugetul de stat, de ce nu? Până la urmă, ăsta este scopul nostru, să găsim soluții pentru oameni.

