Pietoni în beznă, în fața mașinilor. Pe centura Capitalei nu sunt stâlpi de iluminat. Șoferii cer înlocuirea trecerilor de pietoni cu pasarele

9 ianuarie 2019, 18:48

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: „Pentru pietoni, este o adevărată provocare să traverseze șoseaua de centură. Riscă să fie loviți de mașinile care circulă cu viteză, pentru că trecerile de pietoni nu sunt luminate”.

În zona de nord, între Mogoşoaia şi Otopeni, există marcaje care ar trebui să îi protejeze pe pietoni. De fapt, devin capcane mortale noaptea, pentru că nu sunt luminate.

Centura este drum de viteză, unde şoferii ar trebui să circule cu cel mult 80 de kilometri pe oră. Realitatea este alta, iar pietonii îşi fac lumină cu telefonul pentru a putea traversa pe zebră.

Șoferii cer montarea stâlpilor de iluminat şi înlocuirea zebrelor cu pasarele. Și acolo unde sunt stâlpi, luminile nu funcţionează.

Trecerile de pietoni au fost trasate pentru că de-a lungul centurii s-au dezvoltat tot mai multe clădiri de birouri, hale şi chiar cartiere de locuit. Specialiştii avertizează că zona se dezvoltă haotic, iar actuala centură devine o arteră a oraşului. Deja circulă pe aici transportul în comun.

Administratorul șoselei, compania de drumuri, ia măsuri la primăvară. Atunci ar putea monta primii stâlpi de iluminat.

Bucureștiul a rămas una dintre puținele capitale europene fără o centură ocolitoare în regim de autostradă.

Construcția primului tronson sudic, de 52 de kilometri, a fost scoasă la licitație și ar urma să înceapă, cel mai devreme, în 2020.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite