Personalitatea noastră este stabilită la naștere? Ce arată noile cercetări despre gene, mediu și experiențele de viață

Cât de mult din personalitatea noastră este determinat la naștere? Noile cercetări arată că răspunsul este mult mai complicat decât vechea dispută dintre „natură” și „educație”. Genele contează, dar nu ne dictează complet comportamentul, iar mediul ne influențează în moduri mai subtile decât se credea.

Cazul în care „gena războinicului” a ajuns argument în instanță, potrivit unei analize BBC.

În 2009, Abdelmalek Bayout risca o pedeapsă de nouă ani de închisoare la Trieste, Italia, după ce a înjunghiat și ucis un bărbat care îl batjocorise pe stradă. În încercarea de a obține o pedeapsă mai mică, avocatul său a adus un argument juridic neobișnuit.

ADN-ul clientului său, a spus acesta, indica prezența „genei războinicului”, o mutație pe care decenii de cercetări științifice au asociat-o cu un comportament agresiv. Din această cauză, s-a susținut că Bayout nu putea fi tras pe deplin la răspundere pentru acțiunile sale.

Apelul a avut succes: pedeapsa i-a fost redusă cu un an.

De la „gena războinicului” la o imagine mult mai complicată

Începând cu anii 1990, s-au acumulat dovezi privind o legătură între comportamentul violent și o variantă a unei gene numite monoaminooxidază A, sau MAOA. Până în 2004, aceasta își câștigase în presă porecla de „gena războinicului”.

De atunci însă, înțelegerea modului în care genele influențează trăsăturile și comportamentele s-a schimbat semnificativ.

„Inițial, oamenii credeau că comportamentele sunt influențate de câteva gene cu efecte foarte mari”, spune Aysu Okbay, profesor asistent de psihiatrie și genetică a trăsăturilor complexe la Amsterdam UMC, Olanda. „Acest lucru a fost complet infirmat.”

În ultimii 15 ani, a apărut o imagine mult mai nuanțată. Chiar și trăsături considerate extrem de ereditare, precum înălțimea, s-au dovedit mult mai greu de izolat în genom decât se credea odinioară.

Ce ne pot spune noile studii genetice

Noile metode pentru studii genetice la scară largă încep să lărgească imaginea. Ele dezvăluie tot mai multe despre cum genele noastre ne fac — și cum nu ne fac — oamenii care suntem.

Aceste cercetări oferă noi perspective asupra forțelor complexe care modelează natura umană.

Vechea întrebare: natură sau educație?

Oamenii au fost mult timp fascinați de măsura în care temperamentul și traiectoria vieții noastre sunt stabilite la naștere.

Totuși, originile „personalității” — modelul relativ stabil de gânduri, sentimente și atitudini care alcătuiesc un individ — s-au dovedit dificil de stabilit.

Chestiunea „natură sau educație” a fost popularizată în sensul actual de polimatul englez Francis Galton, fondatorul eugeniei, care în 1875 a contribuit la dezvoltarea unei metode de studiere a trăsăturilor la gemeni.

Metodele sale erau însă rudimentare. Abia în anii 1920 oamenii de știință au început să compare similaritatea gemenilor identici, care au în comun 100% din ADN, cu cea a gemenilor fraternali, care au în comun aproximativ 50%.

Ce au arătat studiile pe gemeni

Studiile pe gemeni au rămas populare. Astăzi, oamenii de știință au ajuns la un acord asupra ideii că personalitatea este formată din cinci dimensiuni generale: deschidere, conștiinciozitate, extroversiune, agreabilitate și nevrotism. Acestea sunt adesea numite „Cele cinci mari trăsături de personalitate”.

Multe studii pe gemeni au analizat dacă aceste dimensiuni ale personalității sunt transmise genetic.

O meta-analiză amplă din 2015, care a inclus peste 2.500 de studii efectuate pe gemeni între 1958 și 2012 și aproape 18.000 de trăsături umane complexe, a constatat că gemenii identici sunt, de obicei, mai asemănători decât gemenii fraternali.

Totuși, personalitățile lor nu sunt identice.

Pentru cele 568 de trăsături care descriau temperamentul sau personalitatea, studiul a constatat că 47% dintre diferențe puteau fi atribuite diferențelor genetice. Restul trebuie explicat prin influențe de mediu. Alte studii susțin o concluzie asemănătoare: doar aproximativ 40-50% din diferențele de personalitate sunt genetice.

De ce studiile pe gemeni nu spun totul

Studiile pe gemeni au fost întotdeauna o metodă imperfectă, bazându-se adesea pe estimări făcute pornind de la diferențele dintre gemeni și alți membri ai familiei.

În jurul anului 2010, progresele uriașe în genetică au început însă să deschidă noi căi pentru cercetătorii interesați de măsurarea diferențelor de personalitate.

Problema „ereditabilității lipsă”

Genomul uman este extrem de complex. Există 23 de cromozomi, care conțin aproximativ 20.000 de gene. Acestea sunt împărțite în aproximativ trei miliarde de „perechi de baze”, cea mai mică unitate din genom.

Toți oamenii au în comun 99,9% din ADN. Asta înseamnă că doar 0,1% din genom explică diferențele dintre noi. Chiar și așa, rămân câteva milioane de perechi de baze de analizat.

Deși anii 2000 au adus date genomice mai ieftine și mai ușor accesibile, localizarea sursei diferențelor dintre oameni s-a dovedit mult mai dificilă decât se credea.

De ce personalitatea nu poate fi redusă la câteva gene

În ultimii 15 ani, s-a înregistrat o explozie a studiilor de asociere la nivelul întregului genom. Această metodă examinează milioane dintre cele mai mici părți ale genomului care pot varia între oameni și încearcă să găsească legături între acestea și diferite trăsături de personalitate.

La început, cercetătorii au avut dificultăți în identificarea consecventă a variantelor de ADN legate de personalitate.

Acum, unul dintre motive este mai clar: trăsăturile umane sunt „poligenice”. Cu alte cuvinte, multe variații genetice diferite contribuie, fiecare cu un efect minuscul, la formarea unei trăsături.

Pentru trăsături complexe precum personalitatea, aceste efecte pot fi răspândite pe mii de variante de ADN.

Estimările genetice, mai mici decât se credea

Chiar și atunci când se combină o gamă largă de variante de ADN, efectele asupra personalității rămân mai mici decât se anticipase.

Estimările privind ereditabilitatea variază în prezent între 9% și 18% pentru cele cinci mari trăsături de personalitate. Aceste cifre sunt mult sub nivelul de 40% sugerat de studiile pe gemeni.

Ce explică această „lipsă de ereditabilitate”? Una dintre posibilități este ca, prin creșterea numărului de participanți și prin îmbunătățirea designului studiilor, să fie descoperite efecte genetice mai puternice.

„Astăzi însă, când comparăm estimările de ereditabilitate din studiile pe gemeni și cele de asociere la nivelul întregului genom, este greu de știut care este adevărată”, spune Okbay. „Probabil se află undeva între cele două.”

Cât contează mediul în care creștem

Dacă „natura” contribuie mai puțin decât se credea odinioară, ar putea fi tentant să atribuim o parte mai mare din personalitate „educației”: circumstanțelor în care am crescut, oamenilor din jurul nostru și evenimentelor de viață care ne modelează istoria personală.

Însă și modul în care mediul ne modelează personalitatea este la fel de complex.

Studiile arată că personalitățile se pot schimba în timp. Totuși, evenimentele majore singulare din viață, precum un câștig la loterie sau pierderea unui picior, par să aibă un impact neglijabil asupra a ceea ce suntem.

Factori precum modul în care suntem crescuți sau interacțiunile sociale explică, de asemenea, doar o mică parte din diferențele de personalitate, potrivit studiilor.

Evenimentele majore ne schimbă mai puțin decât credem

Deși căsătoria ar putea face pe cineva puțin mai puțin deschis, iar nașterea unui copil poate reduce marginal extroversiunea, luate individual, aceste evenimente nu dictează prea mult din cine devenim.

S-a constatat că expunerea la anumite tipuri de traume în copilărie poate prezice psihopatologia și o funcționare cognitivă mai slabă la o vârstă mai înaintată. Acest lucru se poate manifesta prin variabile de personalitate, precum creșterea nevrotismului.

În schimb, adversitatea trăită la vârsta adultă pare să fie mult mai puțin semnificativă.

„Aceasta a fost marea surpriză în acest domeniu de cercetare: faptul că, dacă ți se întâmplă un eveniment traumatic major în viață la vârsta adultă, acesta nu lasă această urmă imensă”, spune Brent Roberts, profesor de psihologie la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, SUA.

Narațiunea traumei este îndrăgită de cultura populară: ideea că trăim o dezvoltare personală ca urmare a lucrurilor rele care ni se întâmplă. Dar „trauma nu te face cine ești”, spune Roberts.

Rolul stresului din timpul sarcinii

Primul mediu pe care îl experimentăm este cel din sacul amniotic. Un număr tot mai mare de cercetări sugerează că mamele care se confruntă cu stres în timpul sarcinii ar putea influența temperamentul copilului nenăscut.

Acest fenomen ipotetic este numit „programare fetală”.

De exemplu, un studiu din 2022 a constatat că mamele care au experimentat fluctuații mai mari ale stresului au avut sugari care, la vârsta de trei luni, au exprimat mai multă frică, tristețe și suferință.

Nu există încă o înțelegere clară a motivului pentru care se întâmplă acest lucru. Un mecanism epigenetic, adică modificări ale expresiei genelor, nu ale ADN-ului în sine, este unul dintre candidații luați în considerare.

Personalitatea este și „poli-ambientală”

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, pe lângă faptul că sunt poligenice, diferențele de personalitate sunt și „poli-ambientale”.

La fel cum numeroase variante de ADN se adună pentru a forma o anumită trăsătură, fiecare dintre experiențele noastre de viață are un efect mic. Împreună, aceste efecte pot avea un impact mai mare.

Impactul genetic și cel al mediului interacționează în moduri care nu sunt încă pe deplin înțelese.

În primul rând, mediul pare să poată activa sau dezactiva anumite predispoziții genetice.

„Predispoziția genetică nu înseamnă că, în fiecare mediu, oamenii se comportă în același mod”, spune Jana Instinske, asistentă de cercetare în cadrul departamentului de psihologie de la Universitatea Bielefeld din Germania.

De ce studiile mari pot schimba imaginea

Aceste probleme sunt extrem de complicate, dar cercetătorii spun că fac progrese semnificative cu cele mai recente studii de asociere la nivelul întregului genom.

Cheia este creșterea enormă a numărului de participanți. Cele mai recente studii analizează simultan datele genetice ale sutelor de mii sau chiar milioanelor de oameni.

„Abia acum avem suficient de mulți indivizi și mostre de genotipuri”, spune Okbay. „Cu atâtea efecte mici, ai nevoie de mostre foarte, foarte mari pentru a le putea detecta.”

Studiile din ultimul deceniu au scos la iveală sute de variante de ADN asociate cu fiecare dintre cele cinci mari trăsături de personalitate.

„O mare parte din atenția acordată în prezent este pe obținerea genomurilor a tot mai multor oameni, astfel încât să putem descoperi tot mai multe gene și să ne bazăm pe ceea ce au făcut alții înainte”, spune Daniel Levey, profesor asistent de psihiatrie la Universitatea Yale din SUA.

„Sunt necesare mai multe studii asupra persoanelor cu strămoși non-europeni”, adaugă Levey. „Vor exista diferențe culturale foarte importante pe care le pierdem prin concentrarea noastră asupra unui singur grup.”

O întrebare departe de un răspuns simplu

Suntem încă departe de a înțelege exact ce ne spun micile modificări din codul nostru genetic despre formarea personalității.

Totuși, noile cercetări arată deja că personalitatea nu poate fi redusă nici la gene, nici la educație. Ea pare să fie rezultatul unei combinații complexe între moștenirea genetică, mediul în care trăim și experiențele acumulate de-a lungul vieții.