Peștele, odinioară mâncarea săracului, este tot mai scump. Prețurile au înregistrat cea mai mare creștere anuală dintre toate felurile de carne. Comercianții pun majorările pe seama furnizorilor
În piețe, primii clienți au apărut încă de dimineață. Suntem în postul Crăciunului, dar weekend-ul această este dezlegare la pește.
De exemplu, kilogramul de caraș de Dunăre costă aproape 22 de lei, iar cel de crap și de novac, aproape 30 de lei. Unele specii de pește oceanic se vând chiar și cu peste 100 de lei kilogramul.
În toamna aceasta, peștele a înregistrat cea mai mare creștere a anuală a prețurilor dintre toate felurile de carne.
CĂTĂLIN DEACU – jurnalist TVR: În țară, peștele s-a scumpit continuu de la începutul acestui an. Numai în luna octombrie, prețurile au fost mai mari în medie cu aproape 17% în comparație cu perioada similară a anului trecut, arăta cele mai recente statistici oficiale. Și pentru conserve am plătit mai mult cu peste 15%.
Comercianții pun scumpirile pe seama furnizorilor. Și spun că vânzările sunt sub așteptări.
Fermele piscicole din țară și capturile acoperă doar o mică parte din necesar. Aproximativ 80% din peștele pe care îl consumăm vine din import, spun reprezentații procesatorilor și importatorilor.
Prin telefon, MARIAN CUZDRIOREANU – președintele Asociației Procesatorilor, Importatorilor, Distribuitorilor și Comercianților de Pește din România: Transportul marin care înainte de pandemie costă câteva mii de euro acum costă spre 15‑18.000 de euro un container. Depinde de unde vine. Datorită scumpirii energiei costurile de depozitare au crescut.
Datele oficiale arată că anul trecut un român a consumat în medie 8 kg și jumătate de pește, de 3 ori mai puțin decât alți europeni.