Patru persoane care s-au întors din Italia au fost amendate și alte două riscă dosar penal după ce au încălcat dispoziția de a nu părăsi domiciliul timp de 14 zile
La Galați, două persoane care ar fi trebuit să stea în regim de autoizolare și-au părăsit locuințele. Când au refuzat să le mai răspundă inspectorilor sanitari, polițiștii au făcut verificări. Ajunși la ușa lor, au aflat că aceștia au plecat din țară. Unul dintre ei, încă de săptămâna trecută. Acesta a fost amendat în lipsă cu 10.000 de lei. Pentru al doilea, polițiștii ar putea deschide dosar penal.
Cu dosar penal s-ar putea alege și bărbatul de 72 de ani din Galați confirmat cu coronavirus și care, deși ar fi trebuit să rămână la domiciliu din data de 29 februarie, a ieșit din casă pe 3 martie.
La Brăila, trei persoane au părăsit domiciliul, deși trebuiau să rămână izolate. Toate au declarat că au fost la cumpărături.
Toate persoanele care se întorc din zonele afectate de COVID-19 sunt obligate ca, timp de 14 zile, să rămână izolate la domiciliu, sau, după caz, în carantină.