Papa Francisc și-a cerut scuze după ce a folosit un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexuali

Papa Francisc
Papa Francisc / Foto: Arhivă
28 May 2024, 17:55

Papa Francisc și-a cerut scuze pentru folosirea cuvântului „frociaggine” într-o discuție pe care a avut-o cu episcopii despre dreptul persoanelor din comunitatea LGBT de a se căsători, transmite Reuters.

„Papa nu a avut niciodată intenția de a jigni sau de a se exprima în termeni homofobi și își cere scuze celor care s-au simțit jigniți de folosirea unui termen aemnalat de alții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-o declarație transmisă prin e-mail.

Presa italiană a relatat luni că Papa Francisc a folosit termenul „frociaggine”, considerat în italiană un cuvânt vulgar şi insultător față de comunitatea gay, apropiat ca sens cu termenul „pederast”.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a reiterat că Papa Francisc este în continuare în favoarea unei Biserici pentru toți, în care „nimeni nu este inutil, nimeni nu este de prisos, (unde) există loc pentru toată lumea”.

„Potrivit episcopilor contactaţi” de Corriere della Sera, „este evident că suveranul pontif nu era conştient de cât de insultătoare erau cuvintele sale în italiană”, a scris principalul cotidian italian pe site-ul său.

„Mai mult decât jenă, cuvintele sale au fost întâmpinate cu un râs neîncrezător, deoarece gafa” papei, a cărui italiană nu este limba sa maternă, „a fost evidentă”, a adăugat ziarul.

Cotidianul La Repubblica oferă aceleaşi informaţii, citând mai multe surse concordante.

Publicaţia aminteşte că papa Francisc a militat întotdeauna pentru o Biserică primitoare pentru toţi, fără distincţie de orientare sexuală, dar a insistat în timpul acestei întâlniri asupra interzicerii seminariilor pentru homosexualii declaraţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite