Oraşul elveţian Basel va fi gazda Eurovision 2025

Eurovision 2025 / Profimedia Images
30 august 2024, 12:22 (actualizat 30 august 2024, 14:07)

Ediţia de anul viitor a concursului muzical Eurovision se va desfăşura în oraşul elveţian Basel, a anunţat vineri postul public de televiziune SRG, eveniment ce va aduce beneficii economice oraşului-gazdă în urma sutelor de mii de fani care vor lua cu asalt restaurante, hoteluri şi baruri, scrie Reuters.

Finala concursului, care anul acesta a fost urmărită de 163 de telespectatori din toată lumea, va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025. Autorităţile au spus că evenimentul va avea loc la complexul St. Jakobshalle, din Basel, care poate primi 12.000 de fani ai Eurovision.

Guvernul a spus că va înainta o propunere de finanţare către parlamentul oraşului în valoare de 34,9 milioane de franci elveţieni (41,2 milioane de dolari), sumă destinată acoperirii costurilor evenimentului.

Deşi costurile aferente găzduirii sunt substanţiale, când concursul a fost ţinut în Liverpool în 2023, economia locală a înregistrat o creştere de 55 de milioane lire sterline (72,5 milioane de dolari), de pe urma căreia au beneficiat restaurante, unităţi de cazare, magazine, baruri şi reţele de transport, potrivit Liverpool City Region.

În total, 473.000 de persoane au participat la evenimentele Eurovision din oraş, iar alte 306.000 de persoane au vizitat oraşul pentru a lua parte la festivităţi.

Basel a concurat cu oraşul Geneva pentru a fi desemnat gazda evenimentului care va avea loc în mai 2025 în Elveţia, după ce reprezentantul acestei ţări, Nemo, a câştigat ediţia din 2024, desfăşurată la Malmo, Suedia.

Cele două oraşe elveţiene au fost candidatele finaliste potrivit unor criterii care au inclus conexiuni de transport, capacitatea hotelurilor şi securitate.

Alţi factori luaţi în considerare au fost spaţiile disponibile pentru evenimente, sustenabilitate şi modalităţi de eliminare a deşeurilor, precum şi experienţa privind evenimente de anvergură.

”Felicitări, Basel”, au spus, într-o declaraţie, Reto Peritz şi Moritz Stader, coproducători executivi ai Eurovision Song Contest (ESC).

”Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a face din ESC o experienţă de neuitat pentru toată lumea”, au mai spus ei.

Pe lângă Geneva, au mai candidat şi alte potenţiale gazde – Zurich, precum şi o candidatură comună a oraşelor Berna şi Biel, de unde este originar cântăreţul Nemo -, însă candidaturile lor au fost respinse.

”ESC 2025 oferă Basel şansa să ajungă la milioane de oameni pe care să-i inspire prin calităţile oraşului”, a spus consiliul oraşului Basel.

”Basel se va putea prezenta unui public global ca un oraş cultural cosmopolit şi european, precum şi ca un spaţiu atractiv şi modern”.

Elveţia a câştigat de trei ori Eurovision în cei 70 de ani de istorie a competiţiei. Cântăreaţa elveţiană Lys Assia a câştigat prima ediţie a Eurovision, care a avut loc la Lugano, în 1956. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite