Germania: Cancelarul Olaf Scholz a pierdut votul de încredere în parlament. Urmează alegeri anticipate
Cancelarul german Olaf Scholz a pierdut luni în parlament votul de încredere în guvernul său minoritar, ceea ce deschide calea pentru alegeri anticipate pe 23 februarie în urma prăbuşirii coaliţiei de centru-stânga luna trecută, relatează dpa.
Din cei 717 parlamentari prezenţi, 394 au votat împotriva lui Scholz, 207 pentru şi 116 s-au abţinut, a anunţat preşedinta Bundestagului, Bärbel Bas.
Aceasta înseamnă că Scholz îi va solicita acum preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, să dizolve parlamentul şi să convoace noi alegeri, cu circa şapte luni mai devreme decât erau prevăzute.
Rezultatul votului nu a fost o surpriză, având în vedere că guvernul condus de Scholz nu mai deţinea o majoritate în parlament.
Cancelarul social-democrat a cerut un vot de încredere la trei ani după ce coaliţia sa tripartită a preluat guvernarea în 2021.
Gestul său urmează după luni de dispute acerbe în privinţa politicii economice şi a bugetului pentru 2025, mai ales cu partenerul junior de coaliţie, Partidul Liber-Democrat (FDP).
După ce Scholz a decis să-l demită pe ministrul de finanţe Christian Lindner (FDP) la începutul lui noiembrie, partidul acestuia a ieşit din coaliţie, lăsându-l pe cancelar în fruntea unui guvern minoritar alături de Verzi.
——————————————————
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, cere astăzi Bundestagului votul de încredere. Este primul pas oficial către organizarea de alegeri anticipate.
După pierderea acestui vot, în condițiile în care nu mai are majoritate parlamentară ca urmare a destrămării coaliției de guvernare, cancelarul îi va cere preşedintelui, Frank-Walter Steinmeier, să dizolve Bundestagul şi să convoace alegerile cu 7 luni mai devreme.
Șeful statului a anunțat deja că va acționa întocmai și a convenit cu partidele parlamentare data de 23 februarie pentru alegerile anticipate. Scholz și miniștrii săi vor rămâne interimari până la formarea unui nou Guvern.
Între timp, Poliţia germană a arestat patru bărbaţi, presupuşi simpatizanţi ai extremei drepte, care au bătut mai muLți activişti ai Partidului Social Democrat al cancelarului Olaf Scholz. Simpatizanții extremiști au atacat și au rănit 2 ofițeri de poliție.

