Cea mai mare pictură murală dedicată Nadiei Comăneci, în orașul natal al gimnastei, Onești, va fi inaugurată în curând

16 October 2025, 20:26 (actualizat 16 October 2025, 20:31)

Cea mai mare pictură murală care o reprezintă pe Nadia Comăneci va fi la Onești, orașul în care s-a născut marea gimnastă. Peretele unui bloc aflat la intrarea în oraș va aduce prin chipul gimnastei un omagiu pentru unul dintre cei mai însemnați sportivi români, din toate timpurile. Anul viitor se împlinesc 50 de ani de când Nadia a intrat în istoria sportului olimpic, cu prima notă de 10, uimind o lume întreagă.

La Jocurile Olimpice din Montreal, din 1976, Nadia Comăneci a intrat în istoria gimnasticii mondiale. A fost prima gimnastă care a obținut prima notă de 10 la Olimpiadă. Iar exercițiile ei impecabile i au adus atunci nu una, ci 7 note de 10.

Avea 14 ani și a devenit cea mai tânără medaliată olimpică cu aur la individual compus, din toate timpurile.

Nadia e cetățean de onoare al orașului Onești, unde sunt mai multe monumente dedicate performanței din gimnastică. Și sala de antrenament a clubului municipal îi poartă numele. Iar peste câteva zile peretele unui bloc va avea pictat chipul gimnastei.

Opera e făcută de Bogdan Scutaru, un artist plastic care s a întors special în țară pentru a realiza pictura.

Demersul artistic a fost posibil și prin implicarea unei asociații care a transformat deja municipiului Bacău într-o uriașă expoziție murală.

Pictura este realizată în acest moment în proporție de 70%, iar artistul speră să o termine în următoarele zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite