Novaia Gazeta: Drama veșnicelor repetiții. Cum a deformat Kremlinul semnificația Zilei Victoriei pentru a-și justifica războiul din Ucraina

Aproprierea de către stat a acestei zile, care a început cu mult timp înainte de războiul din Ucraina, a dus acum la următoarea situație: victoria asupra lui Hitler este folosită, de fapt, ca una dintre principalele surse de legitimitate ale regimului și ca un instrument important pentru a justifica războiul din Ucraina.

Sociologul Svetlana Stephenson discută despre modul în care chiar și practicile pur birocratice, cum ar fi pregătirea patriotică săptămânală obligatorie în școli – așa-numitele „Conversații importante” – servesc cauza propagandei Kremlinului și despre modul în care o viitoare nouă Rusie va trebui să gestioneze Ziua Victoriei într-un mod care să nu încurajeze sau să promoveze acceptarea publică a războiului ca o normă.

Pierderea capitalului moral

Înainte de invadarea Ucrainei, Ziua Victoriei era una dintre puținele sărbători cu adevărat naționale ale Rusiei – o zi de comemorare, de mândrie pentru curajul și sacrificiul unei generații trecute și de doliu pentru milioanele de oameni care și-au pierdut viața.

Cu toate acestea, sub conducerea lui Putin, cu fiecare an care trece, ziua de 9 mai a fost transformată tot mai mult într-o demonstrație de militarism flagrant. Anul acesta, însă, spectacolul nu a fost foarte convingător, având în vedere absența victoriilor pe front. Militarismul triumfător este subminat și mai mult de faptul că sanctuarul altădată de neatins al Kremlinului, care servește drept fundal pentru festivități, tocmai a fost profanat în mod demonstrativ de dronele care au aruncat explozibili asupra Palatului Senatului.

Dar chiar dacă nu ținem cont de acest incident, mesajul Zilei Victoriei a devenit deosebit de problematic sub Putin. Vreme de multe decenii, scopul principal al acesteia în URSS și în alte națiuni aliate a fost de a aduce un omagiu eroismului poporului care a învins fascismul, de a-i comemora pe cei căzuți și de a declara: „Niciodată din nou”. Războiul a fost o catastrofă pentru întreaga lume, iar sacrificiul uriaș al poporului sovietic a fost făcut ca generațiile de după război să poată construi o lume nouă – o lume fără războaie.

În deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, victoria părea să fie punctul de plecare al unui nou viitor pentru țările care au învins fascismul. Suferința civililor ca urmare a „războiului total” al lui Hitler și ororile Holocaustului au fost profund resimțite și au avut un impact semnificativ asupra culturii occidentale. După coșmarul nazismului, cu dorința sa de dominare totală asupra societății și violența în numele superiorității rasiale, oamenii din Occident au visat la o lume în care nu va exista suprimarea de către stat a libertăților civile și nici eradicarea unor popoare și grupuri sociale întregi.

Deși URSS nu a împărtășit toate aceste valori, a condamnat fără echivoc cultul nazist al excepționalismului rasial și istoric. În același timp, victoria din cel de-al Doilea Război Mondial a făcut din Uniunea Sovietică una dintre principalele „puteri morale”, o țară care a pus capăt fascismului.

Acest capital moral este cel pe care Putin l-a distrus acum complet. Rusia va fi asociată pentru mult timp cu războiul de agresiune pe care l-a declanșat în Europa.

Un cult al războiului

Mesajul universal al Zilei Victoriei începuse să dispară din discursul public cu mult înainte ca Putin să îl anuleze prin invazia sa în Ucraina – dar procesul s-a accelerat din 2014. Pentru stat, victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei nu a fost un prolog către o lume mai bună, ci o modalitate de a ridica Rusia la statutul de mare putere. Regimul și-a însușit victoria, iar discursurile oficiale abia dacă mai menționează că aceasta a fost o realizare comună a tuturor popoarelor din URSS. Iar acum se dovedește că Aliații au fost colaboratori ai naziștilor care au contribuit activ la consolidarea militară a Germaniei, după cum a declarat șeful Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patrușev, într-un interviu recent.

Triumfalismul dezlănțuit (cunoscut sub numele de „pobedobesie”) și mândria pentru stat au devenit principalele mesaje ale Zilei Victoriei. Războiul a fost încorporat în conceptul ideologic al unei „Rusii de o mie de ani”, în care un stat puternic a permis istoric Rusiei să își păstreze teritoriul imens și să respingă atacurile dușmanilor săi. În această viziune, victoria universală a umanității este înlocuită cu victoria „lumii ruse”, iar poporul rus este declarat genetic destinat să „învingă nazismul”. Chemarea poporului rus nu este de a proteja omenirea de „ciuma brună” a fascismului, pentru a folosi o expresie sovietică, ci de a „proteja frații în sânge și spirit” într-o misiune sacră, după cum a spus patriarhul Kirill în august anul trecut.

Victoria asupra lui Hitler devine o victorie arhetipală a Rusiei asupra răului – un fenomen atemporal care nu are nevoie să fie completat cu detalii istorice. Nazismul devine ceea ce sociologul Emile Durkheim numea un „rău sacru”, radical diferit de răul obișnuit. Acest rău este asociat cu forțe globale puternice – și chiar cu forțe din alte lumi.

Războiul capătă un caracter escatologic. În versiunea sovietică a istoriei, URSS a luptat împotriva unui anumit stat – Germania lui Hitler – și a aliaților săi. În zilele noastre, însă, propaganda rusă și politicienii de top, inclusiv Putin, spun în mod explicit că Rusia luptă împotriva satanismului. Fostul președinte Dmitri Medvedev, în maniera sa din ce în ce mai dezechilibrată, îi îndeamnă acum pe ruși să îl „oprească pe conducătorul suprem al iadului”.

O națiune mobilizată

Potrivit propagandiștilor, misiunea eternă a poporului rus este de a lupta împotriva unui rău inevitabil, ceea ce îi cere să facă în mod constant sacrificii și să îndure greutăți. Asistăm la „drama veșnicelor repetiții”, pentru a folosi expresia lui Nietzsche. Deoarece victoria asupra răului nu poate fi concludentă, poporul trebuie să fie mereu mobilizat, mereu pregătit pentru fapte eroice.

Cultul victoriei a devenit un element important în justificarea războiului din Ucraina. Prin filme și cântece, precum și prin numeroasele mitinguri și concerte publice dedicate Marelui Război Patriotic, regimul produce în mod simbolic o națiune impecabilă din punct de vedere moral, menită, ca și până acum, să lupte împotriva răului.

Chiar și evenimentele birocratice plictisitoare – cum ar fi lecțiile de „Conversații importante” din școli sau absurdele marșuri pe terenul de paradă, conduse de profesori, ale copiilor de grădiniță îmbrăcați în uniforme cvasi-militare – sunt importante în scopuri propagandistice, deoarece creează o identificare în masă cu învingătorii și conduc treptat la acceptarea unor noi războaie.

Aceste activități învață publicul: noi întruchipăm bunătatea – ieri, azi și mâine. „Ceilalți” (naziștii, Occidentul) sunt răi, noi i-am învins în trecut și îi vom învinge întotdeauna.

Suntem incapabili să comitem crime de război, să bombardăm orașe, să ucidem civili. Suntem succesorii victoriilor bunicilor noștri, iar lumina lor morală strălucește asupra noastră.

Astfel, sensul progresist al victoriei ca ceva care deschide calea către o lume mai bună a fost uitat de mult timp. Rusia nu împărtășește un viitor comun cu restul umanității. Avem „propriul nostru viitor, diferit”, după cum a spus Putin. Rusia luptă pentru ea însăși. „Câmpul de luptă la care soarta și istoria ne-au chemat este câmpul de luptă pentru poporul nostru, pentru marea Rusie istorică”.

Între timp, războiul s-a transformat din ceva ce trebuie evitat cu orice preț în parte a vieții de zi cu zi. Ce va fi considerată victorie în războiul cu Ucraina? Autoritățile păstrează tăcerea. Rusia trăiește acum în lumea din „1984” al lui Orwell, în care Oceania este în mod constant în război cu Eastasia sau Eurasia, iar aceste războaie nu au nicio rațiune perceptibilă.

Odată ce acest război – și, sperăm, regimul care l-a declanșat – se va încheia, amintirea marii victorii asupra fascismului din 1945 ar trebui să fie o ocazie pentru societate de a reevalua istoria și de a reflecta asupra faptului că orice război este o tragedie pentru națiuni și o crimă pentru cei care l-au declanșat.

Lecțiile pe care lumea a încercat să le învețe din cel de-al Doilea Război Mondial – că drepturile și libertățile omului trebuie să fie universale, că motivele etnice și ideologice pentru război sunt inacceptabile – trebuie învățate acum în Rusia modernă, pornind de la consecințele tragice ale guvernării lui Putin. În loc să se complacă în parade ale victoriei, în eroisme performative și în incantații de genul „o putem face din nou”, societatea rusă ar trebui să fie de acord: „Niciodată din nou”.