Duminică 15 iunie 2025 | București 26˚C / Cer variabil

Rubio aşteaptă „în câteva zile” termenii Rusiei în vederea unui armistiţiu

Marco Rubio. Sursa foto: Profimedia Images
Marco Rubio. Sursa foto: Profimedia Images
21 mai 2025, 07:43 (actualizat 21 mai 2025, 07:45)

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat marţi că se aşteaptă ca Rusia să îşi prezinte termenii în vederea unui armistiţiu în Ucraina „în câteva zile”, transmite AFP.

„La un moment dat, destul de repede, poate în câteva zile, poate săptămâna aceasta, partea rusă va prezenta termenii pe care ar dori să îi vadă” pentru a avansa către un armistiţiu, a declarat Rubio în faţa unei comisii a Senatului.

Rubio a adăugat că acest calendar decurge din convorbirea telefonică avută luni de preşedintele Donald Trump cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi din propria sa discuţie din weekend cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Ruşii vor oferi „condiţii generale care ne-ar permite să avansăm către un armistiţiu, iar acel armistiţiu ne-ar permite apoi să începem negocieri detaliate pentru a pune capăt conflictului”, a declarat secretarul de stat american.

„Sperăm că acest lucru se va întâmpla. Credem că foaia de parcurs pe care o vor prezenta ruşii ne va spune multe despre adevăratele lor intenţii”, a adăugat el. „Dacă este o foaie de parcurs realistă şi putem construi pe baza ei, asta e un lucru. Dacă va conţine cerinţe pe care ştim că sunt nerealiste, cred că va fi revelator”, a mai spus Rubio.

După discuţia sa cu Putin, Trump s-a lăudat că Rusia şi Ucraina vor „începe imediat negocieri în vederea” unui armistiţiu.

Preşedintele rus s-a arătat, însă, mai circumspect şi a declarat că Rusia va propune „un memorandum” privind un posibil viitor acord de pace.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite