Negocierile pentru guvernare, în blocaj total. Partidele nu cad de acord asupra numelui viitorului premier
Blocaj total între partidele pro-occidentale pentru instalarea unui Executiv cu puteri depline. Așteptate să găsească o cale de reconciliere, echipele de negociere ale PSD și PNL nu au putut face niciun pas, mai ales după atacurile virulente din ultimele zile. Liberalii îşi mai nuanţează poziţia în privinţa lui Sorin Grindeanu, dar cer garanții de la președintele României că PSD îşi va respecta angajamentele.
PSD a transmis din start că nu îl va vota pe Siegfried Mureșan premier. Îl consideră antiamerican, omul lui Bolojan și, mai mult, nu ar susține interesele fermierilor români la Bruxelles. „Realitatea este mereu pe dos față de ce ne spune PSD” – a scris Siegfried Mureșan și reamintește că social-democrații și Sorin Grindeanu sunt autorii OUG 13 și că a mers și el la proteste.
Liderii fostei coaliții propun o perioadă de reflecție. Potrivit unor surse, liberalii ar fi dispuși să mai negocieze în condițiile în care ar exista un acord scris cu PSD semnat în prezența președintelui Nicușor Dan.
Varianta propusă de Kelemen Hunor surâde PSD. Este în schimb respinsă de USR.
Kelemen Hunor: Ar trebui să reducem temperatura declarațiilor. Până la sfârșitul lunii iulie trebuie să găsim o soluție
Partidul AUR anunță că nu va vota niciuna dinte cele două propuneri de premier – Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan.
Peiu: AUR poate dialoga cu oricine pentru o majoritate; Nicuşor Dan ne-a trasat o linie roşie
Și liderul USR crede că AUR va ajuta la instalarea lui Sorin Grindeanu ca prim-ministru. Surse politice susțin că dacă se va ajunge la un acord politic, o sesiune extraordinară pentru instalarea unui nou Guvern ar putea avea loc în primele zece zile din August.
Fritz: AUR primeşte misiunea să salveze PSD. Apar primele voci care explică de ce trebuie votat Guvernul Grindeanu
Până atunci, senatorii și deputați au fost puși în gardă că ar putea fi chemați din vacanță pentru legiferări urgente.
Sorin Grindeanu afirmă că a fost de acord cu varianta de guvern PSD, PNL şi UDMR: ”Cine nu a fost de acord e Bolojan”
–
Surse susțin că nici astăzi nu vor fi discuții la Palatul Cotroceni. Președintele României intenționa să mai cheme informal liderii partidele politice la consultări, dar pare că nu mai este cazul, pentru că există un blocaj politic, iar fiecare lider de partid își păstrează poziția.
Mircea Abrudean a afirmat, luni, că este nevoie de un guvern, dar PNL pune condiții în continuare pentru a susține un guvern condus de Sorin Grindeanu. De cealaltă parte, cei de la USR spun că ar fi de acord să facă un guvern, dar dacă se pune în discuție o rocadă – adică mai întâi PNL-USR-UDMR să dea un guvern, iar peste un an de zile să vină la conducere PSD – spun că nu au încredere în Partidul Social-Democrat.
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a subliniat luni că formaţiunea sa poate dialoga oricând, cu oricine din spectrul politic, inclusiv cu social-democratul Marian Neacşu, despre care spune că s-a dovedit a fi ‘un partener echilibrat’. Peiu a arătat că orice soluţie cu privire la componenţa viitorului Guvern trebuie să plece de la preşedintele Nicuşor Dan, care însă a exclus AUR din formarea unei majorităţi.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, atrage atenţia că AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD, fiind doar ”asigurarea de viaţă” a social-democraţilor, şi spune că apar primele voci care explică de ce trebuie votat Guvernul Grindeanu.
În acest context nu se poate ajunge la un consens. PSD nu este de acord cu această rocadă. Mai mult decât atât, social-democrații își doresc ca Sorin Grindeanu să fie premier, dar surse spun că le-ar conveni și un mandat interimar Ilie Bolojan până în toamnă.

