Moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Marcel Boloș. Opoziția îi reproșează că a introdus o așa numită ”taxă pe boală”
De la tribună, parlamentarii opoziției i-au reproșat ministrului Finanțelor că a introdus o așa numită taxa pe boală care a afectat și categoriile vulnerabile de asigurați, cum ar fi femeile însărcinate, pacienții oncologici ori părinții care au grijă de copiii bolnavi.
Oana Țoiu, deputat USR: Sunt 25 de mii de părinți care avut copilul copilul bolnav în ianuarie și au avut nevoie de o zi sau mai multe să-l ingrijească. Ar trebui să răspundeți la câteva întrebări domnule Boloș! De ce le faceți asta românilor, care nu v-au greșit cu nimic? Ba v-au și plătit.
Ionel Dancă, deputat neafiliat, Forţa Dreptei: Să pui taxa pentru bolnavii de cancer, pentru mamele care își îngrijesc copiii, este pur și simplu o sfidare și o bătaie de joc.
În apărarea sa, ministrul Finanțelor a explicat că actualul sistem de plată al concediilor medicale este ineficient, iar în alte țări din Uniunea Europeană acestea sunt deja impozitate.
Marcel Boloș, ministrul Finanţelor: Nu este vorba de o taxă nouă pe concedii medicale, ci de o eliminare a acestei facilități. Nu are nimeni nicio problemă cu bolnavii oncologici sau cu mamele în concedii de maternitate și cu atât mai mult cu îngrijirea copiilor bolnavi. Domnilor, dacă nu găsiți cu ce să va faceți utili românilor, măcar nu mai încurcați și nu mai dezinformați.
Deputații coaliției și-au aparat ministrul.
Călin Bota, deputat PNL: Moțiunea pe care o dezbatem astăzi este un exemplu de manual de manipulare a unor informații reale, cărora inițiatorii moțiunii le asociază interpretări distorsionate cu scopul de a stimula emoțiile românilor.
Marius Budăi, deputat PSD: Oare s-au întrebat colegii noștri câte tratamente pentru pacienții oncologici s-ar fi putut plăti din acel miliard de euro aruncat efectiv pe fereastră pentru vaccinuri expirate?
Luna trecută, senatorii au votat eliminarea impozitării cu 10 % a concediilor medicale. Decizia finală o vor lua însă deputații.
Gianina Șerban, deputat AUR: Motivarea dumneavoastră este absolut simplistă, cum că anul trecut și-au luat concediu medical prea mulți români. Domnule ministru, vă spun nu îi băgați pe toți bolnavii în aceeași oală.
Miklos Zoltan, deputat UDMR: UDMR dorește să se țină departe de mașinațiunile politicianiste. În concluzie, UDMR se va abține să facă partizanat politic și nu va participa la vot.
Toamna trecută, Marcel Boloș a mai fost vizat de o moțiune, atunci când opoziția l-a acuzat că majorează taxele „cu zâmbetul pe buze”.