Mircea Lucescu a ajuns la spital, după ce a leșinat în cantonament. Medici: Tulburare majoră de ritm cardiac. Starea lui este stabilă

29 March 2026, 11:21 (actualizat 29 March 2026, 20:43)

Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul de la Mogoșoaia. Cei din jur au crezut inițial că este vorba de infarct, dar ulterior s-a dovedit că e o tulburare de ritm cardiac. Selecționerul a fost dus la Spitalul Universitar de Urgență, unde starea sa s-a stabilizat.

Selecţionerul României şi-a revenit după ce a leşinat în cantonamentul echipei naţionale. În urma unui EKG efectuat, medicii au concluzionat că nu a fost vorba despre un infarct, ci de o tulburare de ritm cardiac.

ACTUALIZARE Mihai Stoichiță, despre Mircea Lucescu: Mi-a zis că de ce mă țineți în spital, lăsați-mă să mă întorc în cantonament, sunt ok!

ACTUALIZARE Problemele de sănătate ale lui Mircea Lucescu au început în anul 2009, cu un preinfarct, când antrena pe Șahtior Donețk

ACTUALIZARE Ovidiu Ioanițoaia: Am vorbit cu Mircea Lucescu, mi-a declarat că se simte bine, dar că nu va face deplasarea în Slovacia

ACTUALIZARE Răzvan Burleanu, după ce lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău: Am luat în calcul inclusiv suspendarea meciului din Slovacia

ACTUALIZARE Starea lui Mircea Lucescu este una stabilă, anunță Ilinica Nazarie, de la Spitalul Universitar de Urgență. Primii care au intervenit au fost cei din echipa medicală. Au fost câteva minute în care Mircea Lucescu a fost inconștient.

ACTUALIZARE Medicii de la Spitalul Universitar anunță: Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc.

În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.

Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate.

ACTUALIZARE Antrenamentul din această dimineață a fost anulat, jucătorii fiind afectați de cele întâmplate. Din acest motiv, FRF a încercat să anuleze și meciul de la Bratislava, însă nu s-a reușit acest lucru. Totodată, s-a luat în calcul ca delegația României să plece mâine în Slovacia, dar singurul culoar de zbor disponibil ar fi fost prea târziu.

În aceste condiții, programul a rămas neschimbat, decolarea fiind programată în această seară, la ora 18:30.

ACTUALIZARE Naționala are programată plecarea spre Slovacia cu avionul la ora 18:00 pentru meci, însă nu se știe încă dacă Mircea Lucescu va călători împreună cu echipa.

ACTUALIZARE Comunicat FRF

Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.

În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Marian Olaianos despre Mircea Lucescu și echipa națională

Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar pentru investigaţii suplimentare, notează și observatornews.ro.

Potrivit primelor informaţii, apelul la 112 s-a dat pentru un posibil stop cardiorespirator, dar, din primele informații, reiese că este vorba despre un leşin. Cel puţin două echipaje de Ambulanţă au fost trimise la Mogoşoaia.

Probleme de sănătate mai vechi

La începutul lunii februarie, Mircea Lucescu s-a confruntat cu alte probleme serioase de sănătate, fiind internat în spital și ulterior a urmat un tratament la o clinică din Belgia. Deși au existat temeri că selecționerul nu va fi apt pentru a face deplasarea în Turcia, el a primit acceptul medicilor să-i conducă pe tricolori în meciul de baraj de la Istanbul.

Înainte de barajul cu Turcia, într-un interviu acordat The Guardian, Lucescu a recunoscut că s-ar fi dat la o parte dacă ar fi existat o alternativă de antrenor care să conducă naționala, argumentând că nu este „în cea mai bună formă”:

„Când medicii mi-au spus că pot continua să antrenez, m-am concentrat pe ceea ce trebuia să fac pentru România. Am vorbit cu Federația și mi-au spus că nu pot găsi o soluție pentru această situație. Nu sunt în cea mai bună formă, așa că m-aș fi retras dacă ar fi existat o altă opțiune disponibilă”.

Urmează Slovacia

Marți, 31 martie, ora 21:45, ora României, “Tricolorii” vor întâlni Slovacia, la Bratislava, pe stadionul “Národný futbalový štadión”, într-un meci amical, stabilit conform programului UEFA.

„Va fi ultimul meci al lui Mircea Lucescu (80 de ani) pe banca naționalei României.” El se află la al doilea mandat pe banca tricolorilor, după cel din perioada 1981-1986, când a calificat echipa la Euro ’84, dar a ratat participarea la Cupa Mondială din Mexic ’86. Lucescu este cel mai bătrân selecționer apărut pe banca unei echipa naționale într-un meci oficial, având peste 80 de ani.

Vineri seara, “Tricolorii” care au jucat la Istanbul au efectuat o sesiune de refacere, în timp ce restul jucătorilor au avut programat antrenament normal, la Mogoșoaia.

După înfrângerea în fața Turciei, Mircea Lucescu a prărăsit terenul vizibil afectat dupa meci.

Înainte de meci, Lucescu a fost lăudat de antrenorul echipei gazdă: ”Lucescu este un antrenor mare, care cunoaşte nu doar fotbalul turc, ci şi fotbalul mondial. Reuşitele sale demonstrează acest lucru”, a spus Montella.

La terminarea partidei de la Istanbul, pierdută de tricolori cu 0-1, căpitanul echipei gazdă, Hakan Calhanoglu, a declarat că Mircea Lucescu este cel care a creat actuala națională a Turciei, pe care a pregătit-o în perioada 2017-2019. Totodată, Lucescu a reușit o performanță de excepție în campionatul turc, devenind campion atât cu Galatasaray, cât și cu Beșiktaș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite