Minorităţile naţionale, sărbătorite în România

Pe 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase”, primul document internaţional care oferea o garanţie a respectării drepturilor minorităţilor. În urma acestei decizii, o serie de state au declarat ziua de 18 decembrie Zi a minorităţilor naţionale.

În România, în anul 1998, prin aprobarea HG nr. 881/ 1998, data de 18 decembrie a fost declarată „Ziua minorităţilor naţionale”.

Începând din anul 2017, 18 decembrie este instituită „Ziua Minorităţilor Naţionale din România”, ca sărbătoare naţională.

Anii ’90 au fost ani de schimbare. Căderea regimului comunist a deschis discuția despre protecţia minorităţilor naţionale, nu doar în ceea ce privește protecţia drepturilor omului, dar şi pentru stabilitate, siguranţă şi pace în Europa.

România democrată nu putea ignora minoritățile naționale, cetățeni cu altă origine, limbă, istorie sau tradiții. Aceștia deveneau punți de legătură cu restul Europei, așa că în 1990  a fost înființată Redacţia Alte Naționalități, astăzi Secția Alte Minorități a Televiziunii Române.

Povești mai zbuciumate, sau mai tihnite, uneori tragice, alteori nedrepte, crude ori răscolitoare, dar care până la urmă i-au unit și i-au făcut pe eroii lor să înțeleagă că dincolo de aparențe, de credințe, de haine, de obiceiuri, ei sunt la fel. Cu aceleași bucurii și emoții, cu același speranțe și nevoi.

Sunt povești ale minorităților naționale, sunt povești ale noastre, ale celor care conviețuim aici.

Albanezii, cu istoria lor tumultuoasă, au dat importante personalități politice și culturale istoriei noastre. De la dinastia Ghica a domnitorilor valahi, până la scriitori ca Victor Eftimiu și Cezar Ivănescu.

 Marea poveste e și despre Spiru Haret, Ana Aslan, Grigori Asachi,

David Ohanesian, Anda Călugăreanu, Alexandru Tatos, Ștefan Agopian.

Nume importante, nume dragi. Cu origini armenești. Voci puternice în dialogul multietnic. Și în cultura română.

 Dunărea nu i-a separat, ci mai degrabă i-a unit pe bulgari, români și sârbi. Bulgarii din Banat sau din sud, au rolul lor hotărâtor în destinul comun. Autoexilatul Hristo Botev, Magda Isanos sau Anton Pann, au dăruit limbii române pagini memorabile.

Iar sârbii ne-au făcut de multe ori să fim mândri că suntem români. Asta dacă ne gândim la Miodrag Belodedici, Lavinia Miloșovici, Iasmin Latovlevici. Ori la cărturari de talia lui Dositej Obradovici, filantropi precum Miša Anastasiević, la artiști ca Sinișa Dragin sau Vlad Cnejevici.

Tot în Banat îi putem întâlni pe croați. Iar dacă ajungem în timpul festivalului Folcloric Multietnic Internațional, „Pe malul râului Caraș”, va fi o întâlnire de neuitat.

 Cehii și slovacii, din vest până-n nord-vest, s-au așezat, aduși de Imperiu alături ce celelalte etnii de aici. Au luptat, au muncit și muncesc, au construit și construiesc laolaltă. Martin Čulen, de pildă, a fost un renumit pedagog slovac și a susținut introducerea limbii române în școli. Pentru că asta e esența conviețuirii. Respectul, dragostea, empatia.

 Grupurile de germani de pe teritoriul României au contribuit major la dezvoltarea societății, culturii și artelor. Sașii din Transilvania au avut un sistem de școli elementare încă din secolul al XIV-lea. Din perioada goticului și a Renașterii în Transilvania și din epoca barocului în Banat se păstrează monumente și opere de artă. Printre ele: Cele peste 200 de cetăți țărănești și biserici săsești fortificate. România modernă nu se poate imagina fără aportul etnicilor germani.

Dovezi palpabile atestă prezența evreilor la noi începând cu evul mediu. În țările române evreii au venit dinspre vest, din Germania, Ungaria, Polonia, dar și dinspre sud, din imperiul otoman. Mai ales după expulzarea lor din Spania de către regii Ferdinand și Isabela, ei se răspândesc peste tot în Europa. După pagini tulburi ale istoriei, cu persecuții și suferințe, care au culminat cu Holocaustul, azi numărul lor în România s-a redus. Nu însă și contribuția lor la prestigiul cultural al României.

Prezenţa unor puternice comunități proto-grecești pe actualul teritoriu al României este atestată din secolul al VII-lea înaintea erei noastre, pe ţărmul vestic al Mării Negre, primele colonii greceşti: Histria, Tomis și Calatis. Azi, grecii sunt o comunitate importantă, deosebit de activă în plan social, cultural, economic. Uniunea Democrată Elenă din România este inițiatoarea unor evenimente marcante, precum Olimpiada Elenismului sau Alfabetul conviețuirii, care implică toate minoritățile etnice din România.

 Maghiarii sunt etnia cea mai numeroasă. Dincolo de stereotipuri și prejudecăți, conviețuirea istorică multietnică alături de comunitatea maghiară este una fructuoasă. Maghiarii din România au o importantă rețea de instituții culturale, de învățământ și de informare. Maghiarii dispun de șapte teatre profesioniste, teatre lirice, teatre de păpuși. Sunt editate astăzi în România ziare și reviste de informare sau de cultură, la fel cum există un important număr de edituri în limba maghiară, de muzee și case memoriale pentru conservarea patrimoniului cultural al maghiarilor din România.

Începând din secolul al XVIII-lea, italienii au început să vină masiv în România, îndeosebi specialiști în domeniul construcțiilor, pictori, sculptori, decoratori, zidari. Influența lor a fost una consistentă.

Etnicii italieni au fost și sunt extrem de prezenți în viața publică din România, din rândul acestei comunități ridicându-se unele personalități precum doctorul Pesamosca, criticul literar Adrian Marino, actorii Ileana Stana Ionescu și Mișu Fotino, regizorul Sorana Coroamă-Stanca, pictorița Angela Tomaselli, compozitorul Horia Moculescu sau omul de televiziune Cristian Țopescu.

Așezările ucrainene din nordul Moldovei și Maramureș, situate în zonele vecine cu masivul etnolingvistic ucrainean sunt cele mai vechi din țară.

Comunitatea ucraineană din Banat, așezată în câteva sate din zona Lugojului, a Caransebeșului și Aradului, s-a constituit prin colonizarea unor domenii latifundiare, situate în partea de sud a Imperiului Austro-Ungar de atunci.

Etnie de sorginte slavă orientală, rușii lipoveni apar în Dobrogea, începând cu secolul al XVII-lea, după schisma bisericii ortodoxe ruse. Ivan Patzaikin, campionul cu un nume cât o legendă, născut în satul dintre ape, conferă o aură de poveste României, prin spiritul său de luptător, evocat recent de Memorialul inaugurat la Tulcea.

Povestea dramatică a polonezilor refugiați la sfârșitul

Secolului al 18-lea, dar și după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, este astăzi una senină. Discretă, ca orice poveste de conviețuire reușită, dar remarcabilă în plan cultural.

Poate că România nu ar avea atâta vitalitate, originalitate și farmec fără ei. Fără comunitatea romă. Fără scânteia lor de creativitate. Deși istoria i-a încercat, în ciuda prejudecăților, a urii apărute din ignoranță și a disprețului născut din clișee, ei au reușit să rămână puternici. Ei sunt cu adevărat eroii a căror călătorie s-a împlinit. Pentru că fără Ion Voicu am fi mai săraci. Sau fără Marius Mihalache, Damian Drăghici, Fărămiță Lambru, Johnny Răducanu, Gabi Luncă și atâția alții.

Tătarii sunt originari din Asia central-estică și sunt înrudiți cu turcii. Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie și tradiții. Între altele, sărbătorile naționale – „Nawrez” și „Kidirlez”, precum și cele religioase – „Kurban Bayrami” și „Ramazan Bayrami”.

Prima consemnare documentară a prezenței unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, un grup de ostași s-a așezat în Dobrogea. Aceștia erau trimiși de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Așezarea dobrogeană a fost numită de turcii preotomani Babadag, ceea ce înseamnă „Tatăl munților”.

Rutenii sunt o populație care descinde dintr-o ramură slavă ce aparține popoarelor indo-europene. O etnie importantă, care provine “dintr-un popor pe nedrept uitat”, cum spune titlul unei cărți editate de Uniunea Culturală a Rutenilor din România. O comunitate activă, care reușește să se reafirme în spațiul multicultural.

Primele atestări documentare despre macedonenii care s-au așezat la noi datează din jurul anilor 1300. Astfel, localitatea numită Macedonia, din județul Timiș, este una dintre primele întemeiate de etnicii macedoneni pe teritoriul României. Alexandru Macedonski, unul din numele mari ale culturii noastre, este un ilustru reprezentant al etniei.

România. O țară a diversității. Geografice, culturale, etnice.

Sunt oameni din toate etniile care au luptat pentru România. Unii chiar pe front, alții pe căi diplomatice, alții prin vocația lor.

Sunt oameni care au făcut Unirea cu adevărat Mare.

Imperiile i-au adus aici pe etnicii minorităților naționale. 

Imperiile s-au destrămat, dar am rămas împreună,

Cu vocile toate adunate într-un cor, într-un concert in Mi minoritar.

Și am construit împreună de secole.

Am ridicat nu doar ziduri, am clădit punți.

Împreună descoperim România diversă de 33 de ani prin emisiuni despre: albanezi, armeni, bulgari, cehi, croați, evrei, greci, italieni, macedoneni, polonezi, romi, ruși lipoveni, ruteni, sârbi, slovaci, tătari, turci, ucraineni.

Vedeți cum arăta România etnică în fiecare săptămână prin interviuri, reportaje, știri, documentare, mese rotunde și multe altele pe canalele TVR.