Ministrul de Externe, Luminița Odobescu: 20 de copii şi doi profesori însoţitori, blocați în Dubai, se vor întoarce cu premierul Marcel Ciolacu
Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai din cauza inundaţiilor devastatoare, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează prim-ministrul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficială, a precizat ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a oferit mai multe detalii despre persoanele rămase blocate pe aeroportul din Dubai.
“În contextul inundațiilor masive care au afectat în principal Dubaiul, atât ambasada noastră de la Abu Dhabi, cât și Consulatul General al României au fost în contact cu cetățenii români care s-au aflat în situații dificile.”
Ministrul de Externe a precizat că “inițial a fost vorba de două grupuri de cetățeni români”. “Un grup a fost adus de către compania de turism la Abu Dhabi și deja sunt în țară”.
Un al doilea grup de cetățeni români se află în continuare în Dubai, potrivit ministrului, dar sunt în legătură cu autoritățile române și compania aeriană.
Ministrul Luminița Odobescu a mai precizat că miercuri seară, autoritățile române au fost sesizate despre situația unui grup de 20 de copii și doi profesori.
“Un grup de 20 de copii și doi profesori aflați într-o situație mai delicată, pentru că nu au mai găsit locuri de cazare la hotel. Cu sprijinul consulatului general al României au fost aduși în Abu Dhabi, se află în hotel, și cu sprijinul premierului vor fi preluați cu aeronava care se va întoarce la București.”
În privința românilor care s-au întors deja în țară și care au reclamat că au rămas 40 de ore în aeroport, fără sprijin, mâncare sau apă, ministrul a precizat că a fost dificil de ajuns în zonă.
“Colegii noștri de la consulat au încercat de câteva ori să ajungă la aeroport, dar nu au putut să treacă, pentru că apa a fost de aproape 2 metri. Ei au luat legătura cu compania de turism, cât și cu aeroportul solicitând sprijin”, a detaliat ministrul român de Externe.

