Mii de persoane au participat la un miting de susținere a Guvernului sârb. Numărul participanților a fost însă mult sub cel al protestului antiguvernamental
În Serbia au avut loc ample demonstrații atat pro, cat și contra guvernului. În vestul țării, la Novi Pazar, oamenii s-au adunat în centrul orașului și apoi au mers către sediul poliției – acuzată că de uz excesiv de forță.
În Serbia, demonstrațiile au început acum câteva luni după prăbușirea tavanului gării din Novi Sad și au fost inițial îndreptate împotriva corupției – dar au devenit din ce în ce mai mult împotriva regimului populist și eurosceptic al președintelui Vucici.
De altfel acesta și-a organizat propriile contramanifestații de sprijin si încearcă să își lanseze o nouă coaliție politică.
La manifestația de la Belgrad a participat și un lider sârb din Bosnia, căutat de parchetul țării vecine pentru atac la ordinea constituțională, după ce a desfășurat mai multe acțiuni secesioniste.