Mii de mașini sunt încă în service după grindina de săptămâna trecută din Mehedinți
La o săptămână de la furtuna de proporții, care a lovit Drobeta-Turnu Severin, mii de localnici încă așteaptă să le fie reparate mașinile în service-urile auto. Au plafonul, farurile sau luneta sparte sau deformate.
Pentru că au fost distruse și foarte multe autoturisme care erau aproape noi și au asigurare facultativă, reprezentanțele auto au adus personal specializat din alte zone ale țării ca să remedieze stricăciunile.
Grindina care a lovit orașul Drobeta-Turnu Severin în urma cu o săptămână a păgubit mii de proprietari de mașini, care și acum stau la rând în service-urile auto. Cei care au încheiate polițe Casco sunt în avantaj.
Doar la această reprezentanță auto, două mii de clienți au venit în ultimele zile cu mașinile. Administrația a apelat la o firmă germană care să repare autoturismele, din cauza numărului mare de solicitări și a costurilor foarte ridicate.
Marius Cănureci – reprezentant firmă de reparații: Pagubele sunt foarte mari, mașinile sunt afectate în prop de sută la sută: elemente de caroserie, stopuri, faruri, oglinzi
Drobeta-Turnu Severin a fost lovită pe 13 iunie de o furtună de cod roșu, ce a provocat ravagii fără precedent: 20 de acoperișuri smulse vânt, multe altele găurite de grindină și mii de mașini avariate.
Autoritățile locale au anunțat că vor despăgubi proprietarii autoturismelor avariate de bucăţile de tablă desprinse de pe acoperişuri, de crengi sau copaci. Cât privește autoturismele avariate de grindină și care nu au Casco, acestea vor putea fi reparate doar de proprietari pe propria cheltuială.