METEO. Vreme blândă în toată țara: ceață dimineața și temperaturi peste normal
Săptămâna începe cu o vreme blândă pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, deși ceața și-a făcut simțită prezența încă de la primele ore ale dimineții. Chiar și așa, temperaturile rămân plăcute.
Pentru ziua de astăzi, vremea este frumoasă în zonele montane și submontane, în timp ce în restul teritoriului cerul este mai mult noros, mai ales în vestul, centrul și sudul țării.
Vântul suflă slab, iar temperaturile maxime se încadrează între 3 și 11 grade, cu valori mai ridicate în zonele deluroase din sud. Dimineața, se semnalează ceață în sud și sud-est.
În Capitală, vremea este mohorâtă, cu ceață în prima parte a intervalului, astfel că soarele nu se arată prea mult. Temperatura maximă ajunge la aproximativ 7 grade, în jurul amiezii.
La munte, vremea este frumoasă. Nu sunt anunțate precipitații, vântul adie ușor, dar se intensifică pe creste, iar temperaturile sunt în creștere față de ziua precedentă. Noaptea va fi, însă, destul de rece.
Pentru această săptămână, meteorologii estimează o vreme ușor mai caldă decât normalul perioadei în toate regiunile țării, inclusiv în Capitală.
Cu toate acestea, ceața va fi prezentă dimineața și pe parcursul nopților. Trecător, în vest, centru, nord și nord-est, vor fi posibile ploi slabe sau burniță. Temperaturile maxime se vor situa, în general, în jurul valorii de 14 grade. Per ansamblu, săptămâna va fi una liniștită din punct de vedere meteorologic.
La nivelul Europei, în vestul și nord-vestul continentului, cerul va fi mai mult acoperit, cu înnorări, precipitații și intensificări ale vântului. În Peninsula Scandinavă, ninsorile vor continua și se vor acumula cantități însemnate de precipitații.
În estul Europei, vor fi precipitații mixte, cu depuneri de polei, iar în restul continentului precipitațiile vor fi puține, iar dimineața, local, se va semnala ceață. Temperaturile vor fi ușor peste normalul perioadei în cea mai mare parte a continentului.
Pentru ziua de marți, prognoza indică vreme frumoasă și o ușoară încălzire în cea mai mare parte a regiunilor. Cerul va fi mai mult senin, însă norii vor persista în zonele joase de câmpie din sud și sud-est, precum și în vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 15 grade.

