METEO. Toamna începe cu cod galben de caniculă în jumătate din țară
Toamnă doar în calendar, nu și în termometre. Meteorologii au emis noi atenționări de caniculă în jumătate din țară, până marți la ora 9.00. În Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, Oltenia și nord-estul Moldovei temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade.
Luni, vremea va fi călduroasă, mai ales în vestul și sud-vestul țării, unde indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Atmosfera se va menține însorită pe tot parcursul zilei și doar trecător sunt posibile ploi slabe în zona montană. Vântul se va intensifica ușor în sudul Moldovei și estul Munteniei iar temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 35 de grade.
În Capitală vom avea o zi foarte caldă pentru început de septembrie, cu soare generos iar mercurul din termometre va urca pana la 33 de grade la amiază.
La munte gasim soare, vreme bună și temperaturi în creștere. Este posibil să plouă trecător în masivele sudice și estice.
Pe litoral veștile sunt mult mai bune, atmosfera va fi plăcută, cu nori din loc în loc, însă vom vedea și soarele. În aer vor fi cel mult 30 de grade iar apa mării va avea în jur de 25.
Marți, vremea se va menține călduroasă în Oltenia, Banat, Crișana si Muntenia, unde disconfortul termic va fi în creștere, soarele va încălzi rapid atmosfera la orele amiezii, iar vântul va adia ușor în est. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 37 de grade.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică vremea va fi în continuare mult mai caldă pentru începutul lunii septembrie, caniculară pe alocuri, pe când în nord-vest sunt așteptate ploi și descărcări electrice.
În Peninsula Scandinavă vremea va fi răcoroasă, iar atmosfera se va menține instabilă.
În estul și sud-estul continentului temperaturile se vor menține ridicate, însă aversele nu vor ocoli Grecia și Bulgaria.

