Meseria lor este riscul. Experţii IGSU în dezastre urbane sunt recunoscuţi internaţional

17 februarie 2017, 18:25

Un colet putea fi contaminat. S-a dat alarma la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Specialiştii în accidente nucleare, biologice, chimice şi radiologice au venit la faţa locului şi se pregătesc de intervenţie.

Specialiştii confirmă că pachetul suspect este contaminat. Îl anunţă pe comandatul echipei.

După confirmare, se intervine pentru înlăturarea pericolului. Specialiştii ridică materiale periculoase. Obiectul iradiant este depozitat într-un recipient special, iar costumele celor care au intervenit sunt scanate ca să nu existe reziduuri radioactive. O misiune încheiată cu succes. Şi din fericire, a fost doar un exerciţiu desfăşurat în poligonul unităţii speciale a IGSU din Ciolpani, în judeţul Ilfov.

Meseria acestor salvatori e riscul. E însă ceea ce îi ţine în stare de alertă şi departe de greşeală. Uneori însă, nu totul iese conform planului.

Aceşti specialişti sunt genişti şi salvatori pregătiţi pentru dezastre în medii urbane. E una din cele 33 de echipe la care apelează Organizaţia Naţiunilor Unite în caz de necesitate. După ani de eforturi, în 2014, echipa a primit acreditarea internaţională. Nu au însă şi un teren de antrenament pe măsura ambiţiilor lor.

Peste doi ani, cei 144 de membri ai echipei vor avea de trecut un nou obstacol. Pentru că atunci experţii ONU vor sosi în România pentru recertificare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite