Un român a murit în Marea Britanie încercând să salveze două fetițe de la înec
O tragedie a avut loc duminică, 25 mai, în stațiunea Ingoldmells, din comitatul Lincolnshire, Marea Britanie. Alexandru Melei, un român în vârstă de 60 de ani, asistent medical, aflat în vacanță alături de soția sa, și-a pierdut viața în timp ce încerca să salveze două fetițe surori aflate în pericol de înec.
Potrivit ITV News, bărbatul a observat că două fetițe aveau dificultăți în apă și a sărit imediat pentru a le ajuta. Deși a fost transportat de urgență la spital, viața nu i-a mai putut fi salvată. Cauza exactă a decesului nu a fost încă stabilită.
Poliția din Lincolnshire a confirmat incidentul:
„Din păcate, un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit după ce a intrat în mare pentru a salva doi copii care păreau să aibă nevoie de ajutor. Tragedia s-a petrecut puțin după ora 16:00, în apropierea promenadei din Ingoldmells. Gândurile noastre sunt alături de familia sa în aceste momente dureroase.”
„A murit așa cum a trăit – ajutând pe alții”
Fiica lui Alexandru, Ana-Maria Barbu, a lansat o campanie pe GoFundMe pentru a strânge fonduri necesare repatrierii trupului în România. În mesajul său, ea descrie gestul tatălui ca un ultim act de curaj:
„Pe 25 mai, tatăl meu și-a pierdut viața într-un act de curaj de neimaginat. S-a înecat în timp ce încerca să salveze două surori gemene. Nu a ezitat. A fost mereu un om altruist — ca tată, ca asistent medical, ca om. A murit ca un erou, dar inimile noastre sunt zdrobite.”
Alexandru Melei și soția sa, Cornelia, se aflau în vacanță și vizitau prieteni în Marea Britanie. Erau în a doua zi a sejurului când au auzit strigătele de ajutor ale celor două fete aflate în apă. Bărbatul a reacționat imediat, fără ezitare.
„Așa era el… Voia să ajute pe toată lumea. Era altruist și bun,” a adăugat fiica sa într-o declarație pentru ITV News.

