Măsuri drastice de securitate la Roma, unde sute de mii de pelerini, din toată lumea, merg la slujba de Paşte

31 martie 2018, 19:31

În Piața Sfântul Petru, carabinierii și polițiștii pot fi văzuți la tot pasul. De altfel, credincioșii intră în piață doar după controale extrem de riguroase.

Au fost instalate scanere ca la aeroport, iar echipajele sunt însoțite de câini special antrenați în depistarea bombelor.

Lăsăm tinerilor o lume dezbinată de războaie și devorată de egoism, le-a spus Papa Francisc credincioșilor veniți la procesiunea Via Crucis, Drumul Crucii, care a avut loc la Colosseum, aseară, în Vinerea Sfântă a catolicilor.

În tradiția creștină, Via Crucis reface calvarul lui Iisus, de la condamnarea la moarte, la crucificare, moarte și coborârea în mormânt.

Papa Francisc: Privirea noastră spre tine, Domnul nostru, Iisus, este plină de ruşine, de pocăinţă şi de speranţă. Ruşine pentru că mulţi tineri, chiar şi unii dintre slujitorii tăi, au cazut în ispita ambiţiei, gloriei deşarte şi şi-au pierdut demnitatea.

În Polonia, preoții au binecuvântat coșulețele de Paște. Conform tradiției, în coșuri se pun ouă vopsite, pâine, cârnați, sare, carne de miel și iepurași de ciocolată sau de marțipan. Vor fi oferite mâine, în ziua de Paști, celor dragi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite