Luni 23 iunie 2025 | București 30˚C / Senin

Manifestații la Berlin și Bruxelles, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina

Manifestație la Bruxelles împotriva invaziei ruse
Manifestație la Bruxelles împotriva invaziei ruse
25 februarie 2023, 20:07

Un mare aflux de manifestanţi a fost observat de ambele laturi ale Porţii Brandenburg, în pofida lapoviţei şi frigului. Unii purtau drapele cu porumbei ai păcii. Organizatorii vorbesc despre circa 50.000 de protestatari participanţi la demonstraţie, în timp ce poliţia afirmă că ar fi circa 10.000 şi a desfăşurat un dispozitiv de circa 1.400 de ofiţeri pentru a preveni eventuale incidente. Mai multe mici contramanifestaţii au fost semnalate în apropiere.

Manifestaţia, organizată sub sloganul „Să ne ridicăm pentru pace !”, a fost convocată de politiciana de stânga Sahra Wagenknecht şi de activista pentru drepturile femeilor Alice Schwarzer. Ele s-au adresat manifestanţilor îndemnând la „diplomaţie în locul livrărilor de arme”, după ce cancelarul federal german Olaf Scholz a acceptat în cele din urmă, sub presiunea şefei diplomaţiei sale, ecologista Annalena Baerbock şi a SUA, să intensifice livrările de arme către Ucraina, în special deblocarea transferului tancurilor Leopard.

Într-un „Manifest pentru Pace”, semnat online până în prezent de peste 640.000 de persoane, cele două organizatoare ale manifestaţiei de sâmbătă i-au cerut cancelarului Scholz să „oprească escaladarea livrărilor de arme” şi îndeamnă la o încetare a focului şi la reluarea negocierilor de pace. Îndemnul lor a fost respins de Scholz, care le-a replicat că „preşedintele rus (Vladimir Putin) acceptă acum doar o singură formă de negociere, aceea ca cineva să capituleze necondiţionat”.

Mai multe manifestaţii anti-război s-au desfăşurat în Germania şi vineri, la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse contra Ucrainei. O astfel de manifestaţie a avut loc tot la Poarta Brandenburg, pe care autorităţile locale o iluminaseră în culorile drapelului ucrainean.

Tot sâmbătă, mii de persoane au ieşit pe străzile din Bruxelles pentru a protesta împotriva agresiunii Rusiei contra Ucrainei.

Participanţii la acest protest, convocat de organizaţia „Promote Ukraine”, de Asociaţia femeilor ucrainene din Belgia şi de Reţeaua Europeană de Solidaritate cu Ucraina, au cerut „retragerea imediată a trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene”, precum şi „oprirea necondiţionată a bombardamentelor”.

Protestul de la Bruxelles a fost sprijinit de numeroase organizaţii, printre care asociaţii ale ucrainenilor din Belgia şi sindicate, precum şi de personalităţi culturale, activişti LGBT şi activiste pentru drepturile femeilor. Manifestanţii din fruntea protestului purtau o pancartă cu mesajul „Ucraina învinge – democraţia învinge”. Printre participanţi s-au numărat şi cetăţeni iranieni, care au desfăşurat o pancartă pe care au scris „Libertate pentru Iran şi libertate pentru Ucraina, împreună vom învinge”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite