Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, în următoarele trei luni

În cadrul anchetei de conjunctură din luna iulie 2023, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele 3 luni o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%). Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1%.
Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează creştere moderată în următoarele 3 luni (sold conjunctural +12%).
Potrivit estimărilor, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +17%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +24%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +13%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +16%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +22%).
Conform estimărilor din luna iulie 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +7%).
Sursa: Agerpres