Maia Sandu va prelua al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova în Ajun de Crăciun

18 decembrie 2024, 20:48 (actualizat 18 decembrie 2024, 21:26)

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, va prelua oficial al doilea său mandat pe 24 decembrie, în cadrul unei ceremonii solemne, la Palatul Republicii, relatează tvrmoldova.md.

Potrivit administraţiei prezidenţiale de la Chișinău, Maia Sandu își va începe, oficial, cel de-al doilea mandat de președinte în Ajun de Crăciun, pe stil nou. Președinția a început deja să trimită invitațiile.

Pe lângă reprezentanții Parlamentului și ai Curții Constituționale, la ceremonie vor fi prezente personalități din toate domeniile.

La eveniment sunt așteptate aproape 500 de persoane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite