Mai multe zone din România, cuprinse de aer fierbinte, la peste 40 de grade. Disconfort termic accentuat și nopți tropicale

16 august 2024, 18:41

17 județe din sud vestul țării și Bucureștiul sunt vineri sub incidența unui cod galben și portocaliu de caniculă. Aerul fierbinte a cuprins, din nou multe zone din țară, unde oamenii abia au mai făcut față, la peste 40 de grade. Nici celelalte județe nu au scăpat de caniculă, însă codul galben a adus temperaturi ceva mai mici, de până la 37 de grade. La mare căutare au fost zonele umede și umbroase, unde românii s-au adăpostit când soarele a devenit arzător.

Căldura insuportabilă a înroșit din nou sudul și vestul țării.

La ora 16.00, cel mai cald era la Calafat, unde se resimțeau 43 de grade. Dar a fost la fel cald la Turnu Măgurele, Alexandria, Giurgiu și în București, în Timișoara și Arad.

De altfel, județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș Severin, Timiș, Arad, iar sâmbătă și Teleorman, sunt sub cod roșu de caniculă, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale, cu temperaturi de până la 26 de grade.

Nici restul județelor nu au scăpat de arșiță. Țara întreagă este sub avertizări de caniculă. Doar în Tulcea și, parțial, în Constanța, temperaturile sunt normale pentru această perioadă.

Ca să suporte mai ușor caniculă, mulți au căutat spațiile umbroase, fântânile și piscinele.

Citește și: Cum să dormim bine noaptea pe timp de caniculă

Persoanele cu probleme cardiace trebuie să fie atente, inclusiv la medicație, în această perioadă.

Vladiana Turi, medic specialist cardiolog, Spitalul CFR Timişoara: Un aspect pe care trebuie să-l luăm în considerare este medicația pe care o ia pacientul cu insuficiență cardiacă, printre ele fiind beta blocantele, care afectează acest proces de termoreglare, și diureticele, a căror doză trebuie adaptată în perioadele caniculare, pentru a evita deshidratarea.

Vezi și: Cum afectează canicula persoanele cu diabet şi ce măsuri de protecţie pot lua

Valul de aer neobișnuit de fierbinte rămâne deasupra României și în zilele următoare. La munte, în schimb, sunt anunțate ploi torențiale și vijelii.

Oana Păduraru, meteorolog, ANM: Mâine se menține codul roșu pentru aceleași zone, cod portocaliu pentru Vest și cod galben extins în aproape toată țara.

Meteorologii avertizează că și în timpul nopților temperaturile se mențin ridicate, ca la tropice, mai ales în Dealurile de Vest.

Citește și: Cod galben de instabilitate atmosferică valabil azi. Cod roşu de caniculă în 7 judeţe. Cod portocaliu în alte 10 judeţe şi în Bucureşti

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite