Jocurile Olimpice de vară de la Paris, declarate deschise. TVR a transmis în direct ceremonia

Jocurile Olimpice de vară de la Paris au debutat oficial, vineri seară, cu o ceremonie de deschidere inedită, desfăşurată în premieră în afara unui stadion, pe fluviul Sena, care străbate capitala Franţei. Nadia Comăneci a purtat torța olimpică, alături de alți mari sportivi, iar românul Cristian Măcelaru a dirijat Corul Radio France şi Orchestra Naţională a Franţei, care au intonat Imnul Olimpic.
Televiziunea Română le-a oferit telespectatorilor săi posibilitatea să respire atmosfera unică a debutului Jocurilor Olimpice, prin transmisiunea directă a Ceremoniei de deschidere la TVR 1, TVR Sport şi TVR Moldova.
„Va fi cea mai mare producţie pe care am realizat-o vreodată în ce priveşte echipamentele şi resursele de difuzare”, preciza Olympic Broadcasting Services (OBS). Potrivit organizatorilor, evenimentul fără precedent este menit să revoluționeze Jocurile Olimpice, „rămânând în același timp accesibil unui public numeros”.
Jocurile Olimpice au fost declarate deschise de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Trocadero, în faţa Turnului Eiffel, după discursurile preşedintelui Comitetului de organizare Paris-2024, Tony Estanguet, şi al preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach.
În jur de 10.500 de persoane – sportivi şi oficialităţi – aparținând celor 205 comitete olimpice participante, au început parada de peste 6 km la bordul a 85 de vase, din centrul Parisului, la podul Austerlitz, și au încheiat-o la Trocadero, pe o vreme ploioasă.
Respectând tradiția, Grecia a fost prima națiune introdusă în timpul ceremoniei. Starul NBA Giannis Antetokounmpo a fost unul dintre purtătorii drapelului elen la JO 2024. Delegaţia Greciei a fost urmată de Echipa Olimpică a Refugiaților, iar ţara gazdă, Franța, a încheiat plutonul. Atleții din Rusia și Belarus care concurează individual, din cauza rolului țărilor lor în războiul din Ucraina, nu au participat la ceremonie.
Drapelul României, purtat de Ionela şi Marius Cozmiuc
Drapelul României a fost purtat, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj. Împreună, cei doi au nu mai puţin de 19 medalii la marile competiţii. Ionela este triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, participând, până acum, la două ediţii de Jocuri Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020. Marius este campion mondial şi dublu campion european, dar şi vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor: Londra 2012, Rio 2016 şi Tokyo 2020. Anul acesta, Marius concurează la Paris, în calitate de căpitan al echipei masculine de canotaj, în ciuda unei intervenţii chirurgicale extrem de serioase, pe care a suferit-o în urmă cu doar patru luni.
România participă la JO 2024 cu o delegaţie de 106 sportivi, care vor concura la 18 sporturi.
Aproximativ 120 de șefi de stat, monarhi și lideri de guvern și-au anunțat participarea la festivităţi.
Citește și: Măsuri de securitate fără precedent la Paris. Jocurile Olimpice se văd la TVR
Celine Dion și Lady Gaga au cântat la ceremonia de deschidere
Atleții care concurează la Jocurile Olimpice s-au alăturat, pe scenă, artiștilor invitaţi, printre care Lady Gaga, care a interpretat în franceză melodia clasică ”Mon truc en plume” de Zizi Jeanmaire. Iar la final a cântat Celine Dion ”Hymne a l’amour”, piesă compusă de Edith Piaf. Celine Dion suferă de o boală rară, ce îi afectează sistemul nervos și nu a mai susținut concerte în public de 4 ani. Este pentru a două oară când artista cântă în deschiderea jocurilor Olimpice; prima oară s-a întâmplat în 1996, la Atlanta.
Au mai cântat Aya Nakamura, dar şi solista de operă Marina Viotti, acompaniată de trupa Gojira. Iar Mezzo-soprana Axelle Saint-Cirel a interpretat La Marseillaise, pe acoperişul Grand-Palais. Nu au lipsit artiştii de la Moulin Rouge, cu celebrul dans de cabaret French can-can. Au fost și scene din muzicalul Les Misérables.
Pe malurile şi podurile capitalei franceze, câteva mii de dansatori şi comedianţi au oferit douăsprezece scene artistice, care au celebrat sportivii, au spus „o poveste despre ceea ce este Franţa”, potrivit actorului și regizorului de teatru francez Thomas Jolly, numit director artistic al ceremoniei.
Flacăra olimpică, purtată de Zinedine Zidane, Rafael Nadal, Nadia Comăneci
Flacăra Olimpică a Jocurilor de la Paris 2024 este găzduită de Jardin des Tuileries. A fost aprinsă de judoka Teddy Riner şi fosta atletă Marie-Jose Perec, nu înainte de a fi purtată, pe rând, de Zinedine Zidane, Rafael Nadal, Serena Williams, Carl Lewis, Nadia Comăneci, Amélie Mauresmo, Tony Parker și alţi mari sportivi, pe un amplu traseu.
Iar drapelul olimpic a fost înălţat în faţa tribunei oficiale, la Trocadéro, pe acordurile Imnului Olimpic, interpretat de Corul Radio France şi Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de românul Cristian Măcelaru.
Anul acesta este și pentru prima dată când Ceremonia de deschiderea fost accesibilă tuturor – chiar gratuit, pentru cei mai mulţi. Spectatorii nu au avut nevoie de bilet pentru a urmări parada de pe platformele superioare de-a lungul Senei. Cei care au stat pe docurile inferioare, de la Podul Austerlitz până la Podul Iéna, şi-au achiziţionat, însă, bilete. Ceremonia a putut fi urmărită pe 80 de ecrane gigant.
Se estima că 1,5 miliarde de oameni vor urmări Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, fie de pe traseul paradei de-a lungul Senei, fie prin TV sau streaming online.
În centrul imensului aranjament şi pe principalele monumente din apropiere (Catedrala Notre-Dame, Muzeul Luvru, Muzeul d’Orsay etc.), au fost amplasate peste 100 de sisteme de camere, inclusiv cele robotizate şi macarale. Comparativ, conform organizatorilor, numărul acestora este de trei ori mai mare decât numărul camerelor folosite în timpul ceremoniei similare de la Tokyo 2020! Opt drone, trei elicoptere şi patru bărci stabilizate la comandă, dotate cu sisteme de camere special concepute, se adaugă tehnologiei utilizate pentru reflectarea evenimentului. De asemenea, peste 200 de telefoane inteligente, instalate pe bărci, au oferit o perspectivă unică a ceremoniei, pentru miliardele de telespectatori din întreaga lume aşteptaţi să urmărească în direct parada, prin reţelele de televiziune sau online.
Citește și: Ce semnifică boneta frigiană, mascota Jocurilor Olimpice de la Paris
Jocurile Olimpice de la Paris au loc în intervalul 26 iulie-11 august și vor fi transmise în direct de TVR.