Japonia: Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi menținute, în pofida stării de urgență

JO de la Tokyo
JO de la Tokyo
8 ianuarie 2021, 09:40

Joi, premierul nipon Yoshihide Suga a anunţat că starea de urgenţă cu o durată de o lună vizează regiunea metropolitană Tokyo şi trei regiuni adiacente, începând de vineri, într-un moment în care Japonia se confruntă cu o netă recrudescenţă a pandemiei.

Responsabilii comitetului Tokyo-2020 au declarat în mai multe rânduri că o nouă amânare a Jocurilor – care urmează să debuteze pe 23 iulie – nu este luată în calcul sub nicio formă. Aceştia au insistat vineri asupra faptului că starea de urgenţă nu va duce la eşuarea acestor planuri.

„Această declarare a stării de urgenţă oferă ocazia de a pune sub control situaţia Covid-19 şi de a ne asigura că Tokyo-2020 planifică Jocuri sigure în această vară. Vom face pregătirile necesare în consecinţă”, au precizat organizatorii într-un comunicat.

Yoshihide Suga a declarat joi că ţara sa se angajează să organizeze Jocuri Olimpice „sigure” şi este convins că opinia publică îşi va schimba opinia faţă de desfăşurarea acestora atunci când Japonia va începe vaccinările, prevăzute să debuteze la sfârşitul lunii februarie.

Dick Pound, membru al Comitetului Internaţional Olimpic, a fost citat joi de BBC afirmând că nu poate fi „sigur” că Jocurile se vor desfăşura aşa cum este planificat, din cauza necunoscutelor legate de evoluţia virusului în cele 200 de zile rămase până la startul competiţiei.

 

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite