Jaf în noaptea de Revelion. Bijuterii în valoare de 50.000 de euro furate dintr-o casă din Sibiu

3 ianuarie 2025, 12:15 (actualizat 3 ianuarie 2025, 23:38)

Început de an nefast pentru o familie din Sibiu, care deţine mai multe magazine de bijuterii. Oamenii au fost prădaţi de hoţi în noaptea de Revelion. Proprietarii erau în vacanţă şi când s-au întors au găsit casa devastată, iar mai multe bijuterii din aur şi argint, dar şi o sumă de bani lipseau. Prejudiciul a fost estimat la 50 de mii de euro. Hoții încă nu au fost găsiţi.

Poliţiştii au început cercetările imediat ce au fost anunţaţi de proprietari că locuinţa lor a fost spartă. Casa era devastată, iar geamurile, sparte. Autorii jafului au plecat cu câteva kilograme de bijuterii din aur şi argint.

Familia are mai multe magazine de bijuterii în oraş. Înainte de sărbători, luaseră toate bijuteriile din magazine şi le-au depozitat în casă, deşi locuinţa nu e prevăzută cu sistem de alarmă și camere video.

Polițiştii verifică camerele de supraveghere ale vecinilor şi au luat cercetat urme și amprente din locuință. Până acum hoţii nu au fost identificaţi.

Bijuteriile furate nu erau asigurate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite