Israelul i-a prevenit pe ambasadorii Irlandei, Spaniei şi Norvegiei, după decizia de recunoaştere a statului Palestina – ”Vor exista consecinţe grave”

Fâșia Gaza, Israel, Cisiordania/Foto: google.com/maps
23 mai 2024, 20:47 (actualizat 24 mai 2024, 00:13)

Ministerul de Externe israelian i-a prevenit joi pe ambasadorii Irlandei, Spaniei şi Norvegiei că recunoaşterea statului Palestina de către ţările lor va avea ‘consecinţe grave’, transmit AFP şi EFE.

”Vor exista consecinţe grave pentru relaţiile cu aceste ţări după decizia lor”, a declarat Jacob Blitstein, directorul general al Ministerului de Externe, într-un comunicat publicat după întâlnirea sa cu ambasadorii celor trei state europene, convocaţi pentru a fi ‘mustraţi’ după anunţul privind decizia de recunoaştere a statului Palestina începând din 28 mai, potrivit Agerpres.

”Decizia deformată a guvernelor lor este o recompensă pentru Hamas, iar Hamas îi felicită pentru aceasta”, a spus Blitstein la întâlnirea desfăşurată la sediul ministerului, a informat instituţia într-un comunicat.

Celor trei ambasadori europeni li s-a arătat un videoclip făcut public ieri, care arată cum militanţii Hamas au intrat într-o bază militară din Nahal Oz, lângă Fâşia Gaza, de unde au luat ostatici mai mulţi soldaţi.

”Recunoaşterea (statului Palestina, n.red.) de către guvernele lor nu promovează pacea, dă un impuls Hamas şi face şi mai dificilă promovarea unui acord pentru eliberarea ostaticilor”, a insistat diplomatul israelian.

Blitstein a subliniat ca Israelul nu are intenţia de a pune capăt războiului din Gaza până când nu îşi va atinge obiectivele: ‘anihilarea Hamasului, întoarcerea tuturor celor răpiţi şi revenirea securităţii pentru toţi cetăţenii săi’.

Spania, Norvegia și Irlanda vor recunoaşte oficial statul Palestina. Netanyahu: Răsplătirea terorismului nu aduce pacea

Spania, Norvegia și Irlanda recunosc independența Statului Palestinian. A fost o inițiativă diplomatică atent coordonată, iar pe 28 mai totul va deveni oficial. Cele trei țări susțin că este singura soluție pentru pace și acuză guvernul condus de Benjamin Netanyahu de uciderea fără discernământ a civililor din Gaza, inclusiv a mii de copii. În semn de protest, Israelul și-a rechemat ambasadorii din cele trei capitale. În timp ce conducerea palestiniană jubilează.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite