Israelul afirmă că l-a vizat pe un comandant Hamas, în timp ce a atacat un bloc din Gaza cu trei rachete
Acesta a fost descris drept unul dintre arhitecţii masacrului din Israel, din 7 octombrie.
Un bloc de apartamente a fost lovit de 3 rachete lansate simultan din două direcţii diferite.
Un al doilea atac aerian a vizat o maşină care părăsea locul incidentului și în care ar fi fost transportat liderul Hamas rănit.
Acesta este cel mai recent atac lansat de Israel asupra Gazei, în pofida acordului de încetare a focului cu Hamas.
Gruparea teroristă nu a confirmat şi nici nu a infirmat afirmaţiile potrivit cărora comandantul aripii armate, Brigăzile Qassam, ar fi fost ucis.

