Acord greu de atins între SUA și Iran. Trump: Vom obține uraniul puternic îmbogățit și probabil că îl vom distruge

22 May 2026, 07:28 (actualizat 22 May 2026, 08:42)

Deşi secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că au existat „câteva semne bune” în discuțiile dintre Statele Unite şi Iran, între cele două părţi se menţin divergenţe importante. Preşedintele Donald Trump respinge ferm orice sistem de taxare pe care Teheranul vrea să îl impună pentru tranzitarea Strâmtorii Ormuz.

Liderul de la Casa Albă afirmă că Statele Unite vor obţine stocul de uraniu puternic îmbogățit al Iranului, despre care Washingtonul crede că este destinat unei arme nucleare.

Doi oficiali iranieni de rang înalt au declarat pentru Reuters că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a emis o directivă potrivit căreia uraniul nu ar trebui trimis în străinătate.

Donald Trump, președintele SUA: Vrem să fie deschis (Strâmtoarea Ormuz), vrem să fie gratuită. Nu vrem taxe. E internațională, e o cale navigabilă internațională. Nu se percep taxe. Se estimează că pierd 500 de milioane de dolari pe zi. Nu știu, pare o sumă mare, dar fie că e vorba de 500, 200 sau 300, ei pierd mulți bani. Nu a existat nicio navă care să fi putut trece fără aprobarea noastră. Vom obține uraniul puternic îmbogățit (din Iran). Îl vom obține. Nu avem nevoie de el, nu îl vrem. Probabil că îl vom distruge după ce îl vom obține. Dar nu le vom permite să-l aibă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite