Israel cere ajutorul Egiptului pentru reluarea negocierilor pentru eliberarea ostaticilor. Continuă luptele grele în Gaza

Presa israeliană scrie că șeful Moassadului s-a întâlnit deja cu omologul său de la Cairo și că există șanse reale pentru o nouă încetare a focului în schimbul eliberării persoanelor răpite de Hamas.
Între timp, continuă luptele grele în Gaza, dar și la granița cu Libanul. Se dau lupte grele în Gaza unde teroriștii nu dau semne că ar înceta focul. Tsahalul a mai eliminat însă o celulă Hamas care opera din interiroul unei școli din orașul Khan Yunis. Imaginile pe care le vedeți, date publicității de Hamas, par să fi surprins momentul unei ambuscade în care a fost prins un comando israelian. 9 soldați au murit.
Zeci de teroriști s-au predat sau au fost arestați. Anchetarea lor a început imediat pentru că orice informație despre ostatici sau liderii Hamas sunt extrem de prețioase și ar putea duce la terminarea războiului.
Israelul nu a pus nici o condiție pentru convoaiele umanitare, dar Tsahalul a constatat că, deși inspecția camioanelor se face rapid, bariera de intrare în Fâșie pe la punctul Rafah este ridicată de palestinieni cu întârziere fără nici o excepție.
În plus, agențiile umanitare care ar trebui să distribuie alimentele și medicamentele nu fac față. Cei care sunt în apropiere aleargă după camioane în speranța că vor primi ceva sau pur și simplu le opresc și le golesc.
Casa Albă și-a exprimat îngrijorarea față de situația civililor palestinieni și a trimis un emisar în Orientul Mijlociu. Consilierul pe probleme de securitate al Casei Albe, Jake Sullivan s-a întâlnit deja cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite. În Israel, Sullivan, care încearcă o temperare a bombardamentelor israeliene în Gaza, are planificate întâlniri cu președintele Herzog și premierul Netanyahu.