Sâmbătă 5 iulie 2025 | București 29˚C / Senin

Investiţiile nete în economia românească au crescut cu 16,6% în 2023 

Institutul National de Statistica
12 martie 2024, 10:21 (actualizat 12 martie 2024, 10:27)

Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 189,3 miliarde de lei în 2023, în creştere cu 16,6%, comparativ anul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

Creşterea a fost înregistrată la toate elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 20,6%, lucrări de construcţii noi cu 16,8% şi la alte cheltuieli cu 4%.

Cele mai multe investiţii au fost realizate în lucrări de construcţii noi, cu un total de 114,2 miliarde de lei în primele zece luni. O sumă de 58,5 miliarde de lei a fost direcţionată către utilaje şi mijloace de transport, iar 16,5 miliarde lei către alte cheltuieli.

În trimestrul IV 2023, comparativ cu trimestrul IV 2022, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 22,1%, creştere înregistrată la elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 37,1% şi la lucrări de construcţii noi cu 23,8%. La elementul de structură alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 16,4%.

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc), precizează INS.

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite