Interdicție de călătorie pentru președintele sud-coreean

9 December 2024, 09:05

Situația din Coreea de Sud ia o nouă turnură după criza decretării pentru câteva ore, săptămâna trecută, a legii marțiale, de către șeful statului. Șeful biroului de investigare a corupției oficialilor de rang înalt de la Seul i-a impus președintelui o interdicție de călătorie, a relatat luni agenția Yonhap.

Procurorii au anunțat ieri că președintele Yoon Suk Yeol face subiectul unei anchete penale. Fostul său ministru al apărării a fost deja arestat.

Actualul ministru a precizat astăzi, prin vocea purtătorului de cuvânt, că președintele este în continuare comandantul suprem al armatei și deține controlul asupra acestor forțe.

Asta după ce sâmbătă, procedura de destituire a șefului statului, initiată de opoziție, a eșuat în Parlament. Pentru a putea trece proiectul, opoziția avea nevoie și de 8 voturi ale deputaților puterii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite