Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat apelul în dosarul lui Darius Vâlcov pentru 11 iunie

ACTUALIZARE Magistraţii Înaltei Curţi au stabilit următorul termen de judecată pentru data de 11 iunie, informează Mediafax.ro
Darius Vâlcov nu s-a prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), el fiind reprezentat de un avocat din oficiu.
_________________
Decizia de condamnare a fost dată în februarie 2018, însă cei trei judecători ai completului au întârziat un an cu redactarea motivării sentinței, informează Agerpres.
În același dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi șase luni de închisoare cu executare iar Lucian Petruţ Şuşală, fost șofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.
De asemenea, Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare iar Constantin Tomescu a primit 3 ani și 6 luni cu executare.
Decizia a fost atacată atât de către DNA, cât şi de Vâlcov și ceilalți inculpați.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.