În România sunt diagnosticați anual aproximativ 10.000 de pacienți cu TBC

25 martie 2021, 11:56

În România sunt diagnosticați anual cu TBC aproximativ 10.000 de pacienți. Numărul bolnavilor a scăzut mult anul trecut. Specialiștii spun însă că acesta nu este un motiv de bucurie.

Pandemia i-a făcut pe mulți bolnavi să ezite să meargă la spitale. Specialiștii spun însă că automedicația nu dă rezultate și îi îndeamnă pe oameni să anunțe măcar medicul de familie în cazul în care au simptome.

Din cei aproximativ 10.000 de pacienți identificați în fiecare an, aproximativ 1.000 mor. Aproximativ 83 % dintre persoanele diagnosticate cu tuberculoză se vindecă, mai ales dacă boala este descoperită la timp.

În fiecare an pe 24 martie se marchează Ziua de Luptă Împotriva Tuberculozei. Această zi vă fi marcată și la Craiova. Seara, Muzeul de Artă și capela din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova, sunt iluminate cu roșu. Pe 24 martie 1882, Dr Robert Koch anunța că a identificat bacteria care cauzează tuberculoza. După 139 de ani de la acest moment, tuberculoza rămâne o amenințare globală, deși vaccinul împotriva TBC a fost descoperit la începutul anilor 90.

În fiecare zi, aproape 4.000 de oameni își pierd viața din cauza TBC-ului și aproape 28.000 de persoane se îmbolnăvesc de această boală care poate fi prevenită și vindecată. Judeţul Iaşi avea în 2019, 622 de pacienţi cu tuberculză, cât toţi bolnavii din Danemarca.

În 2017 statisticile arătau că un sfert din numărul bolnavilor de tuberculoză din Uniunea Europeană erau români. Pandemia de COVID 19 a agravat mult situaţia şi în 2020 s-au diagnosticat cu 35% mai puține cazuri de tuberculoză în România decât în 2019. Diagnosicată tardiv, boala duce inevitabil la deces.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite