Guvernul ceh va plafona prețurile la gaze și electricitate în 2023
Cehia este unul dintre exportatorii europeni de energie electrică, grație centralelor nucleare pe care le are, dar, în același timp, are și cele mai ridicate prețuri pentru consumatori printre statele europene. La fel și gazul este scump, în condițiile în care aproape în întregime este importat.
Guvernul de la Praga a decis să ajute micii consumatori să reziste în fața prețurilor care au crescut în ultima lună la niveluri inacceptabile, așa cum le-a descris premierul.
Petr Fiala, prim-ministrul Cehiei: „Vom plafona preţul electricităţii, cu tot cu TVA, la 6 coroane cehe (n.r. 1,20 RON) iar preţul gazului la 3 coroane cehe (n.r. 0,60 RON). Această plafonare se aplică pentru gospodării, întreprinderi individuale şi antreprenori, adică toţi cei consideraţi mici consumatori„.
Planul urmează să intre în vigoare de la 1 noiembrie și va fi valabil pentru tot anul 2023 dacă va fi aprobat de Parlament. Se va aplica și pentru sectorul public. Spitalele, municipalităţile și şcolile vor avea livrarea garantată la aceleaşi preţuri.
Executivul ceh va prezenta miercuri un plan similar și pentru industrie.
Aceste plafonări vor costa statul ceh aproximativ 5,3 miliarde de euro, iar autoritățile estimează că jumătate din acești bani vor fi obținuți prin taxarea suplimentară a profiturilor obținute de companii energetice, bănci și rafinării de petrol.