Grevă generală în Italia, în Transporturi, Sănătate și Educație

8 martie 2024, 16:03 (actualizat 8 martie 2024, 16:05)

Grevă generală în Italia, de ziua Internațională a femeii, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Sindicatele din Transporturi, Sănătate și Educație protestează față de orice formă de violență, inegalitate de gen și discriminare salarială.

Circulația trenurilor va fi dată peste cap, multe curse vor avea întârzieri sau vor fi anulate, mai ales cele regionale. Totuși, transportul aerian și cel local nu vor fi afectate.

Angajații din Sănătate spun că vor asigura serviciile minime esențiale, dar vor fi întârzieri sau anulări ale programărilor. În școli și universități, unele ore vor fi anulate, iar muzeele ar putea să își modifice programul.

În Italia, femeile câștigă în medie cu 10% mai puțin decât bărbații, iar una din două femei declară că s-a confruntat cu discriminarea la locul de muncă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite