Greva din educație continuă. Sindicaliștii sunt nemulțumiți după negocierile de la Guvern și discuțiile cu președintele Iohannis. Mii de profesori au protestat la Guvern și Președinție
Greva generală din Educație continuă. Zeci de mii de profesori și personal nedidactic au ieșit, din nou, în stradă. Aproximativ 15 de mii de protestatari au fost doar în București și le-au cerut guvernanților salarii mai mari și investiții în educație. Protestul s-a mutat din Piața Victoriei la Palatul Cotroceni, unde sindicaliștii au discutat cu președintele Klaus Iohannis. Șeful statului le-a promis că va gira un acord politic în vederea rezolvării revendicărilor, astfel încât greva să se încheie cât mai curând.
Aproape o ora și jumătate zeci de mii angajați din Educație au scandat în fața Palatului Cotroceni.
Liderii celor trei federații sindicale însoțiți de un reprezentant al elevilor au fost primiți la discuții de președintele Klaus Iohannis. O premieră pentru astfel de manifestații.
Anton Hadăr, președintele Federației Sindicale Alma Mater: „Negocierile au fost pentru noi un prilej de a-i reaminti președintelui că există un proiect al domniei sale, România educată, care se face cu bani, resursă umană foarte bine pregătită, cu infrastructură de nota 10 și cu dialog.”
Simon Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ: „Noi am cerut să intervină pentru a media acest conflict. Domnia sa a promis că se va implica în sensul de a gira un eventual acord.”
Reporter: „V-a spus președintele să opriți această grevă?”
Simon Hancescu: „Da, ne-a sugerat să facem tot posibilul că ea să înceteze. I-am explicat președintelui că nu noi decidem, oamenii decid.”
„Președintele României îndeamnă toate părțile să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere și să înțeleagă că soluțiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile și solicitările profesorilor” – se arată într-un comunicat al Președinției.
Soluția propusă de Klaus Iohannis îi nemulțumește, însă, pe dascăli.
Argumentele profesorilor nu i-au impresionat nici pe oficialii din Guvern. Premierul i-a invitat la discuții pe sindicaliști la ora 12.00, în timp ce oamenii se adunau în fața Palatului Victoria la protest. Guvernul le promite dascălilor carduri speciale cu câte 4000 mii de lei în două tranșe anuale, și 1500 de lei pentru restul personalului. Condiția ar fi ca profesorii să justifice în ce mod cheltuie o parte din bani.
Sindicaliștii resping ferm oferta și spun că greva va continua.
Pe tot traseul parcurs de la Palatul Victoria la Cotroceni, miile de protestatari au fost însoțiți și sprijiniți de elevi și părinți.
Profesorii sunt în grevă generală din 22 mai. De atunci au protestat în stradă aproape în fiecare zi. În București este a treia manifestare la care participă mii de angajați din educație.
ACTUALIZARE Ministerul Educației a anunțat că prelungește până pe 9 iunie încheierea situațiilor școlare și înscrierile la examenul de Bacalaureat.
ACTUALIZARE Reprezentanții sindicaliștilor au ieșit de la negocierile cu președintele Iohannis. Declarații Simion Hăncescu, președinte FSLI:
– I-am cerut președintelui să intervină pentru a media conflictul
– Președintele a promis că va gira un eventual acord
– Dar oamenii vor decide dacă vor agrea un acord
– Oamenii decid, greva e a lor
– Oamenii au respins ieri acordul, singurul lucru în plus e că va purta parafa președintelui
– Mâine va fi grevă. Mâine se va decide și ce vom face săptămâna viitoare.
ACTUALIZARE Protestatarii au ajuns la Palatul Cotroceni, iar reprezentanții sindicaliștilor au intrat la discuții cu președintele Klaus Iohannis.
ACTUALIZARE În ultimele ore, sindicaliştii din Educație s-au întâlnit de două ori cu premierul Nicolae Ciucă. Oferta făcută de Guvern nu a fost agreată, pentru că sindicaliştii vor să fie siguri că primesc o mărire substanţială a salariilor. Vlad Ungar transmite despre cum au decurs negocierile de la Palatul Victoria.
Negocierile nu decurg cum își doreau sindicaliștii, dar nici cum își dorea premierul Nicolae Ciucă. Acesta își dorea să ajungă la un acord cu liderii sindicatelor, însă nu s-a întâmplat. După aproximativ o oră și jumătate de discuții, la care a participat și ministrul Educației Ligia Deca, Guvernul le-a promis prime sindicaliștilor.
Nouatatea este că Executivul și-ar putea asuma, printr-un memorandum, faptul că odată cu data de 1 ianuarie 2024, salariile debutanților vor porni de la salariul mediu pe țară, o sumă de 4.000 de lei net.
Teama sindicaliștilor este că asta va fi doar o promisiune a Executivului. O vor legiferată printr-un act normativ.
ACTUALIZARE Reprezentanții celor trei Federații sindicale se vor întâlni cu președintele Klaus Iohannis, în această după-amiază. La ora 15.30 ar urma să aibă loc această întâlnire. Sunt peste 15 mii de oameni care mărșăluiesc spre Palatul Cotroceni. Sunt oameni veniți cu autocarele din toate colțurile țării.
ACTUALIZARE “În democrație, legea nu-i hoție”, se scandează în marșul profesorilor. Mii de cadre didactice sunt în stradă.
Deși e a doua săptămână de proteste, Guvernul nu a cedat solicitărilor sindicaliștilor.
ACTUALIZARE George Purcaru, vicepreşedinte FSLI: Nu ne-am propus să avem o generație de sacrificiu, dar cel mai probabil dacă nu vor veni rapid cu o soluție cei din guvern va fi devansat tot ce înseamnă calendarul pentru Bacalaureat și încheierea situațiilor școlare pentru anul acesta școlar.
Valeriu Partene, profesor de istorie, prim vicepreședinte F.S.E Spiru Haret: Toți colegii ne-au spus să mergem mai departe să obținem o majorare salarială așa cum am cerut-o noi de până la 25 %, doar pentru perioada aceasta, până la momentul când va intra în operă noua lege a salarizării.
Ariana Dudună, președinte Asociația Elevilor din Constanţa: Vă iubim, vă susținem, nu dați înapoi, continuați greva până când primiți un răspuns decent și pentru guvernanți: Nu vă mai bateți joc de educație, vă rugăm frumos.
ACTUALIZARE Cea mai recentă ofertă făcută de Executiv a fost respinsă de către sindicaliștii din Educație. Acesta este al treilea mare prostest din ultimele săptămâni.
În acest moment, Piața Victoriei se golește și cei aproape 15.000 mii de oameni, potrivit estimărilor făcute de jandarmerie, pleacă în marș spre Palatul Cotroceni.
Profesorii spun că acesta este momentul ca guvernanții să le asculte doleanțele, să le rezolve aceste revendicări pentru că în sistemul de învățământ oamenii nu mai pot trăi cu un salariu mediu de 3.500 de lei, spre exemplu.
De asemenea, sunt probleme legate de investițiile în școli.
Elevii îi susțin pe profesori si pe cei din categoria personalului nedidactic. Aceștia spun că sunt de acord cu revendicările, susțin principiile grevei generale și sunt convinși că se vor găsi soluții. Elevii merg mai departe, indiferent dacă greva și protestele în stradă vor duce la prelungirea anului școlar sau chiar la blocarea lui.
Prelungirea anului școlar este un scenariu care e luat în calcul de Ministerul Educației.
Cea mai problematică este situația elevilor din clasele a XII-a. În cazul în care s-ar prelungi anul școlar, examenele naționale ar fi amânate.
Momentan nu au fost raportate incidente de la protestul din Capitală.
ACTUALIZARE Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”: Discuțiile cu Guvernul sunt tranșante. Ei vin și își prezintă soluțiile, iar noi le dăm răspunsul cu care suntem mandatați din partea colegilor noștri sindicaliști. Acțiunea de protest continuă. Colegii noștri sunt singurii care vor decide momentul suspendării acestor acțiuni. Președintele Klaus Iohannis are un rol major. Dacă vrea să detensioneze situația din sistem va trebui să intervină în regim de urgență. Este rolul său de mediator.
Simion Hăncescu, lider sindical: Astăzi, premierul ne-a promis că vor da memorandum, publicat în monitorul oficial. Legat de grila de salarizare, am cerut răspicat – oamenii vor alt act normativ, ordonanță de urgență, pentru că altfel nu au încredere. Legat de cererea de majorare a salariilor, nu se acceptă.
ACTUALIZARE Oamenii au început să se adune în Piața Victoriei din Capitală. Aceștia sunt hotărâți să-și strige din nou nemulțumirea în stradă.
George Purcaru, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ: Această ofertă făcută de Guvern nu poate fi acceptată. Colegii ne-au asaltat cu mesaje că nu sunt de acord cu oferta lor. Noi avem nevoie de salarii, nu de prime, nu de vouchere. Vorbim despre aplicarea legii de salarizare, începând cu 2024, dar avem nevoie de o garanție clară că această lege va respecta principiile pe care le-am convenit împreună cu premierul încă din luna decembrie. De asemenea, am cerut clar o majorare salarială. Până când Guvernul nu vine cu o soluție clară, vom continua greva și protestele în stradă. Astăzi vom merge si la profesorul Klaus Iohannis, pentru că în calitatea lui de președinte trebuie să medieze acest conflict și să intervină ca educația să devină prioritate națională.
Ministrul Educației Ligia Deca a anunțat că în contextul în care greva va continua, nu exclude prelungirea anului școlar, însă încă nu se pune problema.
Sindicaliștii resping ultima ofertă a Guvernului.
ACTUALIZARE Protestatarii vor rămâne de la ora 11.00, până la ora 13.00 în fața Guvernului, după care vor pleca în marș spre Palatul Cotroceni.
Sunt sute de autocare care vin spre București. Mii de oameni care își doresc să iasă în stradă pentru a treia oară, în ultimele săptămâni.
Pentru sindicaliști e foarte important să ajungă la o discuție cu președintele Klaus Iohannis, după cum au solicitat în scrisoarea deschisă pe care au adresat-o Guvernului și Președinției.
În această săptămână sunt șanse zero ca profesorii să se întoarcă la catedră. Totul depinde de posibila discuția a sindicaliștilor cu președintele României și de ce vor stabili profesorii, în urma ofertei primite de la Guvern.
Dacă acest conflict nu se încheie curând, se ia în calcul și prelungirea anului școlar.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor a precizat că nu a primit încă un răspuns referitor la o eventuală întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.
„M-am uitat către Cotroceni să văd dacă iese fumul alb sau fumul negru. Nu iese nimic”, a subliniat Nistor.
El a adăugat că a transmis colegilor săi ultima ofertă a guvernanţilor şi urmează ca până în jurul orei 13:00 să vină şi răspunsul acestora.
„Cred că mulţi îl vor da chiar astăzi la miting. Eu aştept să vină răspunsul lor asumat. Aşteptările noastre sunt mult mai mari decât ceea ce am primit până acum. Astăzi vom da o lecţie de demnitate cu ocazia acestui protest”, a precizat liderul sindical.
ACTUALIZARE Premierul Nicolae Ciucă urmează să se întâlnească, astăzi, de la ora 12.00, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, la Palatul Victoria.
ACTUALIZARE Sindicaliştii au anunţat luni că nu renunţă la greva generală, care a debutat luni, 22 mai, şi i-au cerut preşedintelui României, Klaus Iohannis, să medieze conflictul izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României.
„Am solicitat suplimentar o întâlnire a birourilor celor trei federaţii cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că repetăm: este obligaţia domniei sale să intervină într-un moment cheie, într-un moment critic şi să medieze în acest conflict care a izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României. Astăzi înaintăm adresa respectivă, aşteptăm răspunsuri. Mâine (marţi n.r.), după ora 16:30, suntem dispuşi să ne întâlnim unde doreşte preşedintele pentru a rezolva această problemă”, a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.
Liderii sindicatelor din Educaţie au propus luni ministrului Muncii o nouă variantă de majorare salarială până la finele anului, prin care coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât este salariul minim pe economie, şi au transmis că aşteaptă cât mai repede „un semnal din partea Guvernului”.
„Am repetat şi astăzi ceea ce noi am cerut şi anume găsirea unei soluţii în aşa fel încât să se acorde o majorare salarială până la finalul anului şi cel mai important lucru să ni se garanteze printr-un act normativ că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie şi, ca variantă legată de creşterea salariului până la finalul anului, le-am propus să se aplice articolul 12 din Legea 153. Mai concret, coeficient de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 lei cât este salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte prim ministrului sau celor din coaliţie această propunere şi să o analizeze, dar deocamdată nu avem nimic concret. Aşteptăm cât mai repede din partea Guvernului un semnal. Decizia se ia în coaliţie. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliţie cele pe care le-am discutat astăzi şi să vină cât mai repede cu un răspuns”, a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.
Liderii sindicali au mai spus că soluţiile trebuie luate cu începere din luna iunie, pentru că amânarea lor va acutiza criza.