Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat disponibilitatea de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor din Educație și Guvern, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, marţi, la întâlnirea cu liderii sindicatelor din Educaţie, disponibilitatea de a garanta, ca mediator, încheierea unui acord politic pentru rezolvarea revendicărilor salariale. Președintele României a primit, marți, la Palatul Cotroceni, o delegație a liderilor sindicatelor din educație, în contextul grevei generale declanșate în învățământ, informează Administraţia Prezidenţială.

Greva din educație continuă. Sindicaliștii sunt nemulțumiți după negocierile de la Guvern și discuțiile cu președintele Iohannis. Mii de profesori au protestat la Guvern și Președinție

Peste 15.000 de sindicalişti din Educaţie au ieșit marți în stradă și au mers de la Palatul Victoria. De aici au plecat în marș spre Palatul Cotroceni, unde au avut discuții cu președintele Iohannis. A fost a şaptea zi de grevă generală şi pare tot mai aproape scenariul prelungirii anului şcolar. Elevii îi susţin pe profesori, dar temerea lor cea mare e că examenele naţionale s-ar putea amâna. Cadrele didactice nu vor să renunţe la solicitările lor. Negocierile liderilor sindicali din Educație cu Guvernul au eșuat, iar protestele vor continua. Înscrierile la Bacalaureat au fost prelungite până pe 9 iunie.

Federaţiile din educaţie atenționează Guvernul că salariaţii din sistem sunt hotărâţi să iasă masiv în stradă

Salariaţii din educaţie ameninţă că vor ieşi masiv în stradă, în paralel cu greva generală, dacă Executivul nu vine cu propuneri care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă, potrivit unui comunicat comun al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicală "Alma Mater".

Federaţia Sindicală Spiru Haret: Angajații din învățământ nu sunt asistați social, vor respect. Deocamdată nu există o invitație din partea Guvernului pentru o altă întâlnire

Angajații din învățământ nu sunt asistați social, au nevoie de o salarizare decentă, de o reconsiderare a statutului social, nu ceea ce au în momentul de față. Vor respect, este mesajul ferm transmis de preşedintele Federaţiei Sindicale Spiru Haret, Marius Nistor, într-o intervenție la TVR INFO.

Prima grevă generală în educație din ultimii 18 ani. Angajații sunt nemulțumiți de nivelul salarizării

Trei milioane de elevi stau de azi acasă, după ce profesorii au declanşat prima grevă generală din ultimii 18 ani. Guvernul a încercat să-i convingă pe sindicalişti să renunţe la proteste şi le-a promis stimulente pentru debutanţi şi creşterea veniturilor angajaţilor din educaţie, prin noua lege a salarizării. Însă oferta executivului nu a reuşit să oprească greva.

Guvernul a propus stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din zonele defavorizate. Sindicate: Greva de luni va avea loc

Grevă generală începând de mâine, pe termen nelimitat, în toate şcolile şi grădiniţele din ţară. Trei milioane de elevi sunt sfătuiţi să rămână acasă, după ce negocierile dintre sindicate şi guvernanţi au eşuat. Este prima grevă generală din ultimii 18 ani. Sindicaliştii au fost nemulţumiţi de propunerea guvernului: stimulente pentru debutanţi şi rezolvarea situaţiei prin noua lege a salarizării. Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis sindicaliștilor că nu pot lăsa copiii "suspendați" în prag de examene.

Ultima Oră

Cele mai citite