Furtună tropicală în Filipine. Cel puţin 26 de morţi. “Am intrat în panică. M-am uitat după copilul meu, nu îl găseam. Când am ajuns aici, casele dispăruseră”
Asia de Sud-Est e afectată de furtuni puternice. În Filipine, furtuna tropicală Trami a ucis cel puţin 26 de oameni. Din cauza ploilor torenţiale, în unele regiuni au avut loc alunecări de teren care au îngropat mai multe locuinţe. Şi coasta de est a Indiei este lovită de un ciclon, deosebit de puternic.
Zeci de locuitori ai unui sat îţi caută rudele dispărute sub un morman de noroi, după o alunecare de teren, într-o provinciei din Filipine.
Sunt cel puţin 26 de victime, iar peste 150 de mii de oameni au fost evacuaţi din locuinţele lor, din calea furtunii tropicale Trami.
“Am intrat în panică. M-am uitat după copilul meu, nu îl găseam. Când am ajuns aici, casele dispăruseră. Totul era acoperit de noroi. Mai erau doi locuitori care îşi căutau familiile în noroi.”
Trami este cea de a unsprezecea furtună tropicală mortală care loveşte arhipelagul Filipine în acest an. Vântul suflă cu 125 de kilometri la oră în unele regiuni ale arhipelagului.
Filipine are aproximativ 20 de furtuni tropicale în fiecare an, însoţite de ploi torenţiale, vânt puternic şi alunecări de teren.
Furtuna tropicală Dana a lovit în plin coasta de est a Indiei, cu ploi torenţiale şi vânt puternic. Autorităţile indiene au luat deja măsuri de prevenţie şi au închis şcolile sau au evacuat sute de mii de oameni din calea ciclonului. De asemenea, circulaţia feroviară a fost întreruptă în unele regiuni.
Manoj Ahuja, reprezentant al statului Odisha: Peste 600.000 de oameni au fost evacuaţi şi duşi
în adăposturi, unde li s-a oferit mâncare şi au primit îngrijiri. Un număr mare de echipaje de salvare au fost activate, echipaje cu echipament pentru a asigura că drumurile sunt deschise, electricitatea este repusă în funcţiune, telecomunicaţiile sunt restabilite până mâine.
În estul Indiei, vântul a suflat cu peste 110 kilometri la oră, potrivit agenţiei meteorologice indiene şi se aşteaptă o intensificare.
Furtuna a afectat şi statul Bengalul de Vest, însă nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale importante.

