Furnizarea de electricitate a fost reluată pentru 99% din suprafaţa Spaniei continentale

29 aprilie 2025, 06:19 (actualizat 29 aprilie 2025, 09:56)

Aprovizionarea cu electricitate a fost restabilită pentru mai mult de 99% din Spania continentală după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică, a anunţat marţi firma spaniolă REE (operatorul de sistem Reţele Electrice), relatează AFP. Starea de urgență în unele zone din Spania și Portugalia după pana de curent fără precedent a provocat haos. Cauza rămâne neclară, dar impactul este dramatic. În jur de 60 de milioane de oameni au fost afectați. Președintele Consiliului European, fost prim-ministru al Portugaliei, Antonio Costa, a declarat că nu există indicii privind un atac cibernetic.

ACTUALIZARE În jurul orei locale 06:00 (04:00 GMT), aprovizionarea cu energie electrică era asigurată în proporţie de 99,16%, cu o producţie de 21,26 megawaţi, a precizat REE, după pana masivă de curent electric care a început luni la 12:33 (10:33GMT).

În cazul Portugaliei, potrivit operatorului reţelei electrice, alimentarea cu curent electric a fost restabilită în cursul nopţii de luni spre marţi în aproximativ 6,2 milioane de locuinţe dintr-un total de 6,5 milioane.

Revenirea curentului în Spania a permis reluarea traficului feroviar pe mai multe magistrale importante, precum Madrid-Sevilia şi Madrid-Barcelona, potrivit companiei naţionale Renfe. Totuşi, traficul feroviar rămâne suspendat pe mai multe alte magistrale, în condiţiile în care autorităţile au dat prioritate reluării circulaţiei trenurilor suburbane.

Potrivit ministrului Transporturilor, Oscar Puente, trei trenuri, cu pasageri la bord, erau în continuare blocate marţi dimineaţa în Spania.

De asemenea, la Madrid, circulaţia metrourilor este în continuare suspendată. „Facem în continuare eforturi pentru reluarea serviciului”, a anunţat pe reţeaua socială X regia de transport din Madrid, care a recomandat locuitorilor să ia autobuzul.

ACTUALIZARE: Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania continentală după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică, a anunţat marţi dimineaţa operatorul de reţea REE, relatează AFP.

Până la ora locală 04:00 (02:00 GMT), 87,37% din furnizarea de energie electrică a fost reluată, a indicat REE, după pana masivă de curent electric care a început luni la 12:33 (10:33GMT).

În Portugalia, potrivit operatorului reţelei electrice, alimentarea cu curent electric a fost restabilită în cursul nopţii de luni spre marţi în aproximativ 6,2 milioane de locuinţe dintr-un total de 6,5 milioane.

Aproape de ora 23.00, furnizarea energiei electrice a fost reluată la Madrid. Jumătate din Spania a fost conectată din nou la curent.

Pedro Sanchez, prim-ministru Spania: Obiectivul este același – continuarea recuperării în aprovizionare, în următoarele ore, peste noapte, prin intermediul a trei pârghii. Prima, interconexiunile cu Franța și Maroc, cărora aș dori să le mulțumesc din nou pentru solidaritatea lor în acest moment critic. În al doilea rând, ciclurile combinate de gaze și, în sfârșit, centralele hidroelectrice.

Situaţia generată a fost însă una limită. Toate liniile de comunicaţii, inclusiv cele de telefonie mobilă, au picat. Un scenariu cu rezultate imposibil de prevăzut, până nu s-a întâmplat. O demonstraţie a unor vulnerabilităţi majore.

Juan Antonio Sanchez, rezident în Valencia, originar din Madrid: Am venit la gară pentru că, din cauza acestei pene de curent, nu-mi găsesc părinții, care ar fi trebuit să plece în această dimineață din această gară. Presupun că sunt bine, dar nu știu unde sunt. Am întrebat la Renfe , dar nu au nicio idee unde au ajuns trenurile.

Au început să ne dea afară pe toți de aici, apoi au permis persoanelor cu mobilitate redusă, ca mine, sau cu un anumit handicap, să rămână aici, în stație, dar asta a fost tot. Nu am primit apă sau altceva, așa că împărțim ceea ce are fiecare în bagajele proprii, împărțim apă, mâncare și așa facem față situației, așa vom continua până când trenurile vor fi restabilite mâine și ne vom putea întoarce acasă, iar acest coșmar se va termina, a spus o femeie aflată în scaun cu rotile..

Reluarea alimentării cu electricitate a fost primită cu urale şi aplauze în Porto, al doilea oraş ca mărime şi număr de locuitori, din Portugalia. Operatorul reţelei din Portugalia a anunţat că, până luni seară, au fost repuse în funcţiune 85 din cele 89 de substații electrice.

Cauzele întreruperii uriaşe, fără precedent, sunt investigate de autorităţile din toate statele afectate. Nu este exclusă nicio ipoteză, a subliniat premierul Spaniei. Momentul restabilirii complete a furnizării cu energie nu poate fi estimat deocamdată.

Pedro Sanchez, prim-ministru Spania: În ceea ce privește cauza, tehnicienii Red Electrica ne spun că la ora 12.33 dimineaţă, 15 gigawați generaţi au fost brusc pierduți din sistem și au fost pierduți în doar cinci secunde. 15 gigawați este echivalentul a aproximativ 60% din cererea țării la acel moment. Ce a cauzat această dispariție bruscă în furnizare? Este un lucru pe care specialiștii nu au reușit încă să îl determine, dar o vor face.

O explicaţie ar putea fi un fenomen atmosferic rar – variaţii extreme de temperatură în Spania. Restabilirea funcţionarii complete a reţelelor electrice ar putea dura până la o săptămână.

CITEȘTE ȘI: Situaţie critică în Peninsula Iberică. O pană majoră de curent a paralizat Spania şi Portugalia. Şi Franţa a fost afectată

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite