Friedrich Merz: Nu am sprijinit suficient Ucraina până acum, altfel nu am fi avut trei ani de război

24 februarie 2025, 14:33

Conservatorii au obţinut puţin peste un sfert din voturile germanilor – şi au nevoie de o coaliţie pentru a putea guverna. Până acum liderul CDU/CSU a exclus o alianţă cu extrema dreaptă, dar afirmă că vrea să instaleze noua administraţie înainte de sfârşitul lui aprilie.

Friedrich Merz a afirmat că Europa trebuie să îşi consolideze de urgenţă apărarea comună. Este clar că noii administraţii americane nu-i pasă de Europa, nu este clar dacă NATO vă rămâne în această formă până în vară, a declarat posibilul viitor cancelar german.

Friedrich Merz, liderul conservatorilor germani: Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: continuăm să sprijinim Ucraina, că să se poată apăra? Cred că nu am făcut asta suficient până acum, altfel nu am fi avut trei ani de război.

Rezultatul alegerilor germane este un mare succes pentru Friedrich Merz, în vârstă e 69 de ani. El a fost rivalul Angelei Merkel, faţă de care a pierdut lupta internă pentru putere.

Şarmant şi cu mult mai multă priză la public şi decât predecesoarea sa, şi decât actualul cancelar Olaf Scholz, Merz a şocat cu mesajul său anti-imigraţie – dar pentru mulţi, a fost soluţia atragerii unora dintre alegătorii extremei drepte.

Formaţiunea AfD sau Alternativa pentru Germania a obţinut de altfel cel mai mare scor, cu peste 20% dintre voturi. Extrmiştii au un discurs apropiat de cel al Rusiei.

Alice Weidel, liderul AfD: Nu va putea să îşi respecte promisiunile. Totul este o mascaradă. Vom avea alegeri din nou, în scurt timp. Nu va trebui să aşteptăm patru ani. Vom avea o coaliţie instabilă. Merz este disperat să ajungă cancelar şi presupun că, din moment ce a exclus o coaliţie cu AfD, pune poziţia să mai presus de interesele ţării. De altfel tocmai instabilitatea coaliţiei de centru a dus la actualele alegeri anticipate, în care marii perdanţi au fost social-democraţii actualului cancelar Olaf Scholz, iar liberalii de la FDP nici măcar nu au mai intrat în Parlament.

Prezenţa la vot de 82,5% a fost cea mai mare din ultimii aproape 30 de ani, de la unificarea Germaniei, cu peste 10 procente mai mare decât precedentul scrutin. Unul dintre motive a fost tocmai mobilizarea electoratului de centru, îngrijorat de ascensiunea extremei drepte, AfD.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite