Franța – Suedia 3-0 la CM de fotbal, „cocoșii” sunt în optimi, Mbappe pe urmele lui Messi
Echipa lui Deschamps a făcut spectacol pe arena din New Jersey, unde starurile sale au zburdat pe teren în fața unui adversar care și-a arătat limitele.
Meciul inter-european de la New Jersey s-a jucat pe caniculă, dar protagonistele nu s-au menajat. În prima repriză, suedezii n-au stat doar să absoarbă presiunea francezilor, reușind să apară de câteva ori la poarta lui Maignan.
Totuși, elevii lui Deschamps au fost mai periculoși în primul sfert al meciului, cu o acțiune splendidă a lui Barcola, încheiată cu un șut peste poartă (’19), iar la atacul următor Mbappe a înscris, gol anulat însă pentru ofsaid.
Francezii au continuat să forțeze golul, ratând ocazii pe bandă rulantă la poarta lui Zetterstrom – Rabiot, Mbappe și Olise au avut ghinion, ultimii doi nimerind bara. Se părea că la pauză va fi scor alb, însă Kylian Mbappe și-a arătat din nou clasa: după un corner, starul lui Real Madrid a fost găsit în careu și a dus acțiunea singur până la capăt, șut la colțul lung, fără speranțe pentru portarul suedez – 1-0.
Apărarea Suediei a fost făcută mat și la câteva minute de la reluare, după o combinație electrizantă a francezilor, Olise l-a găsit liber în careu pe Bradley Barcola și rezerva de lux de la PSG a catapultat mingea în plasă, 2-0.
Barcola putea duce meciul la scor de forfait, după ce a scăpat singur cu Zetterstrom, însă a fost blocat de acesta (’72). Totuși, la următorul atac al francezilor, goalkeeperul suedez n-a mai avut ce face, iar Mbappe, găsit în careu de Olise, n-a iertat, 3-0.
Prin această dublă, Mbappe a ajuns la cota 18 goluri la Cupa Mondială, cu unul mai puțin decât liderul clasamentului all-time, argentinianul Messi, ambii având câte 6 goluri numai la acest turneu.
Meciul jucat lângă New York a marcat depășirea a 5 milioane de spectatori la această ediție de CM, în condițiile în care mai sunt de disputat zeci de partide.
În optimi, Franța se va duela cu Paraguay, echipa care a eliminat Germania la penalty-uri, în timp ce Suedia se întoarce acasă și va întâlni România în septembrie în primul meci din Liga Națiunilor.
16-imi de finală:
FRANȚA – SUEDIA 3-0 (1-0)
Au marcat: Mbappe ’45, ’74, Barcola ’53
Stadion ”New York/New Jersey Stadium”, East Rutherford, spectatori 81.000.
FRANȚA: Maignan – Kounde (’75 Gusto), Saliba, Upamecano, Digne (’78 T. Hernandez) – Tchouameni, Rabiot – Dembele (’75 Doue), Olise (’85 Cherki), Barcola – Mbappe (’85 Mateta). Selecționer: Didier Deschamps.
SUEDIA: Zetterstrom – Lagerbielke, Lindelof, Gudmundsson – Svensson (’82 Svanberg), Ayari (’82 Nygren), Bergvall (’66 Zeneli), Stroud (’66 Ali) – Elanga, Isak (’90 Nilsson) – Gyokeres. Selecționer: Graham Potter.
Arbitru: Makkelie (Olanda).
Rezultate Cupa Mondială 2026:
Grupa A
Mexic – Africa de Sud 2-0, Coreea de Sud – Cehia 2-1, Cehia – Africa de Sud 1-1, Mexic – Coreea de Sud 1-0, Mexic – Cehia 3-0, Africa de Sud – Coreea de Sud 1-0.
CLASAMENT FINAL:
Mexic 9 p, Africa de Sud 4 p, Coreea de Sud 3 p Cehia 1 p
Grupa B
Canada – Bosnia 1-1, Elveția – Qatar 1-1, Elveția – Bosnia 3-0, Canada – Qatar 6-0, Elveția – Canada 2-1, Bosnia – Qatar 3-1
CLASAMENT FINAL:
Elveția 7 p Canada 4 p Bosnia 3 p Qatar 1 p
Grupa C
Brazilia – Maroc 1-1, Scoția – Haiti 1-0, Brazilia – Haiti 3-0, Maroc – Scoția 1-0, Brazilia – Scoția 3-0, Maroc – Haiti 4-2.
CLASAMENT FINAL:
Brazilia 7 p, Maroc 7 p Scoția 3 p, Haiti 0 p
Grupa D
SUA – Paraguay 4-1, Australia – Turcia 2-0, SUA – Australia 2-0, Paraguay – Turcia 1-0, Turcia – SUA 3-2, Paraguay – Australia 0-0.
CLASAMENT FINAL:
SUA 6 p, Australia 4 p, Paraguay 4 p, Turcia 3 p
Grupa E
Germania – Curacao 7-1, Coasta de Fildeș – Ecuador 1-0, Germania – Coasta de Fildeș 2-1, Ecuador – Curacao 0-0, Ecuador – Germania 2-1, Coasta de Fildeș – Curacao 2-0.
CLASAMENT FINAL:
Germania 6 p Coasta de Fildeș 6 p Ecuador 4 p Curacao 1 p.
Grupa F
Olanda – Japonia 2-2, Suedia – Tunisia 5-1, Olanda – Suedia 4-1, Japonia – Tunisia 4-0, Japonia – Suedia 1-1, Olanda – Tunisia 3-1.
CLASAMENT FINAL:
Olanda 7 p, Japonia 5 p, Suedia 4 p, Tunisia 0 p.
Grupa G
Belgia – Egipt 1-1, Iran – Noua Zeelandă 2-2, Belgia – Iran 0-0, Egipt – Noua Zeelandă 3-1, Belgia – Noua Zeelandă 5-1, Egipt – Iran 1-1.
CLASAMENT FINAL:
Belgia 5 p, Egipt 5 p, Iran 3 p, Noua Zeelandă 1 p.
Grupa H
Spania – Capul Verde 0-0, Uruguay – Arabia Saudită 1-1, Spania – Arabia Saudită 4-0, Uruguay – Capul Verde 2-2, Spania – Uruguay 1-0, Arabia Saudită – Capul Verde 0-0.
CLASAMENT FINAL:
Spania 7 p, Capul Verde 3 p, Uruguay 2 p, Arabia Saudită 2 p.
Grupa I
Franța – Senegal 3-1, Norvegia – Irak 4-1, Franța – Irak 3-0, Norvegia – Senegal 3-2, Franța – Norvegia 4-1, Senegal – Irak 5-0.
CLASAMENT FINAL:
Franța 9 p, Norvegia 6 p, Senegal 3 p, Irak 0 p.
Grupa J
Argentina – Algeria 3-0, Austria – Iordania 2-1, Argentina – Austria 1-0, Algeria – Iordania 2-1, Argentina – Iordania 3-1, Algeria – Austria 3-2
CLASAMENT FINAL:
Argentina 9 p, Algeria 6 p, Austria 3 p, Iordania 0 p.
Grupa K
Portugalia – Congo 1-1, Columbia – Uzbekistan 3-1, Portugalia – Uzbekistan 5-0, Columbia – Congo 1-0, Portugalia – Columbia 0-0, Congo – Uzbekistan 3-1.
CLASAMENT FINAL:
Columbia 7 p, Portugalia 5 p, Congo 4 p, Uzbekistan 0 p.
Grupa L
Anglia – Croația 4-2, Ghana – Panama 1-0, Anglia – Ghana 0-0, Croația – Panama 1-0, Anglia – Panama 2-0, Croația – Ghana 2-1.
CLASAMENT FINAL:
Anglia 7 p, Croația 6 p, Ghana 4 p, Panama 0 p.
16-imi de finală:
Canada – Africa de Sud 1-0
Brazilia – Japonia 2-1
Paraguay – Germania 1-1, 4-3 la penalty-uri
Maroc – Olanda 1-1, 3-2 la penalty-uri
Norvegia – Coasta de Fildeș 2-1
Franța – Suedia 3-0
Mexic – Ecuador (1 iulie, ora 04:00)
Anglia – Congo (1 iulie, ora 19:00)
Belgia – Senegal (1 iulie, ora 23:00)
SUA – Bosnia (2 iulie, ora 03:00)
Spania – Austria (2 iulie, ora 22:00)
Portugalia – Croația (3 iulie, ora 02:00)
Elveția – Algeria (3 iulie, ora 06:00)
Australia – Egipt (3 iulie, ora 21:00)
Argentina – Capul Verde (4 iulie, ora 01:00)
Columbia – Ghana (4 iulie, ora 04:30).

