Vineri 18 aprilie 2025 | București 19˚C / Mai mult noros

Exercițiu NATO în pericol din cauza infrastructurii rutiere. Trupele au nevoie de drumuri refăcute şi de poduri care să susţină greutatea blindatelor. Lucrările cerute de Ministerul Apărării sunt în mare întârziere

19 ianuarie 2025, 21:30 (actualizat 19 ianuarie 2025, 21:32)

Drumurile şi podurile din România le aduc deseori românilor pierderi de timp şi de bani, dar ar putea afecta şi defășurarea unui exercițiu NATO de amploare, programat în județul Brașov. În 4 luni, Franța va disloca 4.000 de militari și câteva sute de vehicule blindate în țara noastră, la Cincu. Trupele au nevoie de drumuri refăcute şi de poduri care să susţină greutatea blindatelor. Lucrările cerute de Ministerul Apărării sunt însă în mare întârziere, iar termenul limită ar putea fi depășit.

Pentru prima dată la exercițiul DACIAN SPRING 25, din luna mai, Franța, națiunea-cadru a Grupului de Luptă NATO de la Cincu, va desfășura aici o brigadă, cu 4.000 de militari și tehnică de luptă. Soldații staționați pe o rază de 200 de kilometri în jurul bazei de la Cincu vor folosi intens drumurile si podurile din regiune, pentru deplasarea în misiuni. Ministerul Apărării a cerut de anul trecut reabilitarea unor poduri și porțiuni de drum. În municipiul Brașov un segment de 400 de metri al unei străzi trebuie chiar extins cu o bandă. Până acum însă nu a fost întocmit nici măcar studiul de fezabilitate.

SORIN TOARCEA – purtător de cuvânt, Primăria Braşov: Am început deja pregătirea caietului de sarcini în vederea lansării procedurii de achizitie pentru studiul de fezabilitate. Lucrările sunt destul de complexe. Costurile sunt mari.

Ministerul Apărării a cerut și asfaltarea unor drumuri de pământ din comunele Șinca, din județul Brașov, Cârțișoara, din Sibiu, și a unui drum din Făgăraș. Pâna acum, doar acesta din urmă a fost reparat. Pentru celelalte, primăriile susțin că nu au bani. Ministerul Dezvoltării a început demersurile pentru obţinerea finanțării, dar procedurile sunt de durată. Și lucrările la noul pod de la Voila avanseaza lent, deși autoritățile romane și cele din Franța, Belgia și Luxemburg au cerut urgentarea proiectului. Podul de la Voila are valoare strategică, pentru că se afla pe una dintre rutele de evacuare rapidă a militarilor din baza de la Cincu.

MIHAI PASCU – director general, Consiliul Judeţean Braşov: Antreprenorul are obligativitatea să termine lucrările în luna august. Avem mari așteptări ca lucrările să se termine în luna mai. Deci mult înainte de termenul limită.

Dacă podul de la Voila nu va fi reabilitat până în mai, cel mai probabil militarii vor folosi traseul ocolitor actual, care trece peste barajul hidrocentralei de la Voila. Podul are o sarcină maximă de 12 tone, iar cele mai multe blindate NATO sunt mult mai grele de atât.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite