Evenimentul anului, în New Orleans. Nebunia Superbowl îi face fericiți pe milioane de americani. În tribune și-a anunțat prezența, în premieră pentru un președinte în exercitiu, Donald Trump
Cel mai urmărit spectacol sportiv al planetei are loc în această noapte în Statele Unite: finala Campionatului de fotbal american. În tribune și-a anunțat prezența, în premieră pentru un președinte în exercitiu, Donald Trump. Superbowl este evenimentul anului pentru sute de milioane de fani. Măsurile de securitate din acest an sunt excepționale, dar nimic nu poate umbri entuziasmul pasionaților acestui sport.
Străzile din New Orleans sunt pline de fanii echipelor care, în doar câteva ore, se vor înfrunta în marele meci. Artista Taylor Swift și președintele Donald Trump vor fi și ei în tribuna pentru Superbowl.
Donald, Tom si Gregory sunt prieteni de o viață. Cu decenii în urmă, ei au format clubul celor care n-au ratat niciun meci de Superbowl. Au reunțat la orice, inclusiv evenimentele din familie, pentru pasiunea lor.
Superbowl a fost un reper pentru toată existența lor, un motiv să fie împreună și să se bucure unii de alții. La început, au fost șase. Acum, doar trei prieteni au venit la New Orleans, pentru finala din 2025.
După zeci de ani în care echipele și stadioanele s-au schimbat, pentru cei trei prieteni octogenari cea mare bucurie este pasiunea împărtăşită cu cei mai buni prieteni.