Ministrul Economiei, Radu Miruță, la TVR Info, în contextul demiterii conducerii Salrom, după dezastrul de la Praid: Este o consecință a faptului că există un prejudiciu, care va fi recuperat din buzunarele celor responsabili

6 iulie 2025, 21:49 (actualizat 6 iulie 2025, 22:08)

Demiterea conducerii Salrom, compania de stat care administrează Salina Praid, inundată în luna mai, este o consecință a faptului că există un prejudiciu, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruță, în exclusivitate la emisiunea Culoarele Puterii, la TVR Info.

Ministrul Economiei a solicitat acţionarilor Salrom demiterea consiliului de administraţie pentru prejudiciul creat şi a cerut directorului general să părăsească funcţia.

Raportul făcut la Praid de Corpul de Control al premierului, care arată că nu au fost luate măsuri, deşi era cunoscut de mai mulţi ani pericolul în care se afla mina, a ajuns la DNA şi la Parchetul General.

“Salina a dispărut. Un bun de o valoare inestimabilă nu mai este. Aveam o salină, nu mai avem. Aceasta este realitatea. (…) Este un raport de control extraordinar de clar în care se menționează că lucrurile erau previzibile, că există obligația să se ia măsurile nu în general, ci cu liniuță. Nu s-au luat aceste măsuri, dintr-o vină compusă. Vina celor de la Salrom, celor de la Apele Române, celor de la ANRM – care a aprobat planul, care nu prevedea aceste măsuri. Acordarea licenței putea fi stopată. Pare ca este și o vină a Ministerului, pentru că acesta coordonează aceste companii. (…) De aceea am luat această decizie bruscă de a convoca Adunarea generală a acționarilor, care se întâmplă peste 30 de zile, în care având în vedere că cei de la Corpul de Control au menționat fără echivoc că e vorba despre un prejudiciu, legea îmi permite să revoc întreaga conducere pentru că prejudiciul există”, a explicat ministrul Economiei.

Întrebat cum poate fi recuperat prejudiciul tragediei de la Praid, Radu Miruță a punctat că acesta va veni din “buzunarele celor responsabili” de inundarea salinei, care vor fi stabiliți de instanță și expertize.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, cere demiterea conducerii Salrom. Raportul Corpului de control, trimis la DNA

Ministrul Economiei cere demiterea conducerii Salrom, compania de stat care administrează Salina Praid, inundată în luna mai. Directorul Salrom spune însă că instituţia pe care o conduce a sesizat pericolul din salină, dar alte agenţii ale statului nu au luat măsuri. Acelaşi director a organizat, pe 30 iunie, după dezastrul de la Praid, o petrecere care a costat 12.500 de euro.

Ministrul Economiei a explicat referitor la faptul că directorul general al Societății Salrom, Constantin Dan Dobrea, și-a mărit salariul de la 32.000 de mii, la 38.000 de lei imediat după tragedia de la Praid că această majorare vine în lipsa unei performanțe.

Miruță: Sunt dispus să măresc salariile pentru cei capabili

În contextul reformei în companiile de stat pe care ministrul Economiei a început-o prin demiterea conducerii Salrom, acesta a precizat că se va ocupa să îi convingă pe oamenii buni din piață să aplice pentru poziții de conducere.

“Sunt în România oameni foarte deștepți și manageri de zeci de mii de euro. Poate unii dintre ei ar fi provocați să valorifice resursele României, dar nu se scriu la selecția pentru astfel de directori pentru că li se spune de la portar, până la ultimul minister că locul oricum e pentru alții. (…) Vreau să elimin metoda celor câteva firme de casă, să aduc mai multe firme care să facă asta și să le garantez ca ministru oamenilor: <<Înscrieți-vă că acum e pe bune>>. (…) Da, sunt dispus să măresc salariul (n.r. al directorilor generali). Un om foarte capabil care conduce o companie imensă nu vine pe 5.000 de lei, pe 50.000 vine. Voi menține pentru astfel de oameni astfel de salarii, pentru că resursa României e mai valoroasă dacă ea este eficient administrată”, a afirmat Miruță.

Pe 29 mai, Salina Praid a fost inundată complet, după creșterea de peste 100 de ori a debitului pârâului Corund. În prezent, oamenii şi-au pierdut răbdarea. Au organizat proteste pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la ritmul lucrărilor de la salină, dar şi pentru a cere autorităţilor să salveze turismul din zonă.

Cel mai probabil, la Praid se va construi o nouă galerie, pe partea opusă a muntelui, astfel încât exploatarea sării şi activităţile turistice să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, a anunţat anterior Ministerul Economiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite